Aproape 700 de amenzi aplicate de poliţişti la sfârşit de săptămână în Mehedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiune de amploare a poliţiei în Mehedinţi FOTO IPJ Mehedinţi
Acţiune de amploare a poliţiei în Mehedinţi FOTO IPJ Mehedinţi

A plouat cu sancţiuni la acest sfârşit de săptămână. Peste 350 de poliţişti din structuri de ordine publică, rutieră, judiciar, transporturi şi arme au periat judeţul cu scopul combaterii faptelor antisociale.

În ultimele 72 de ore, 120 de poliţiştii au acţionat zilnic, în sistem integrat, alături de celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne (poliţişti de frontieră,  jandarmi şi pompieri). 

“Poliţiştii au iniţiat şi organizat 56 de acţiuni şi controale în urma cărora au constatat 14 infracţiuni, au legitimat peste 1350 persoane şi au aplicat 678 de sancţiuni contravenţionale. La activităţi au fost angrenaţi peste 350 de poliţişti fiind identificate şi conduse la sediul poliţiei mai multe persoane, în vederea consilierii acestora cu privire la ordinea şi siguranţa publică”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Au fost verificate 28 localuri de alimentaţie publică şi 26 săli de jocuri mecanice, fiind atenţionate 318 persoane şi efectuate 192 de controale corporale.

De asemenea, poliţiştii au depistat mai multe persoane cercetate pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier fiind reţinute 14 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite