Agresorul din Cioroboreni a mai făcut o victimă. A bătut un bărbat cu o cazma până l-a băgat în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agresorul care a torturat un tânăr din satul mehedinţean Cioroboreni a mai băgat în spital un alt localnic până să fie reţinut de poliţie. A intrat peste om în casă şi sub pretextul că i-ar fi omorât un câine l-a bătut cu o rangă şi cu o cazma.

Dumitru Raia, de 59 de ani, din Cioroboreni, povesteşte de patul de spital că a trecut prin clipe de coşmar şi că s-a temut pentru viaţa lui. Agresorul a intrat peste el în casă, în timp ce dormea, luni dimineaţă, în jurul orei 2,00. Nu a putut să riposteze în faţa agresorului deosebit de violent, care s-a năpustit peste ele şi l-a bătut cu o cazma şi, apoi, cu o rangă.

„A intrat peste mine în casă duminică spre luni, pe la ora 2,00 şi m-a rugat să-i aprind becul eu dormeam. I-am aprins becul şi a început să mă înjure: <<Mă fi al dracu să fii că tu mi-ai omorât mie un câine>>. I-am spus că nu e adevărat şi atunci a dat cu cazmaua în becul din tavanul casei, m-a doborât jos şi s-a apus cu o bucată d eţeavă metalică de vreo 70 de centimetri  pe mine, apoi nu mai ştiu nimic. A stat, a fumat vreo 4-5 ţigări ce am avut pe acolo prin casă. Bătaia a durat cred că mai mult de o jumătate de oră. După ce a plecat, încet în genunchi, cu mâinile, cu coatele am închis uşa că m-am gândit că vine iar peste mine”, spune victima.

Noroc că dimineaţa a venit la el o mătuşă, care l-a găsit într-o baltă de sânge. Femeia a strigat la vecini, care imediat au alertat poliţia şi salvarea. Omul a fost adus la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin cu răni multiple pe tot corpul. Nu poate să meargă din cauza unei contuzii la piciorul stâng şi are două coaste rupte.

„Pacientul s-a internat prin serviciul UPU în urma unei agresiuni, prezintă leziuni de tip echimoze, escoriaţii şi contuzii la nivelul feţei, la nivelul corpului şi membrelor. Are două fracturi costale stângi fără afectare pleuro-pulmonară şi o contuzie forte de şold stâng cu impotenţă funcţională membru inferior stâng, cu alte cuvinte nu poate să meargă la momentul actual. Rămâne în continuare internat în secţia de chirurgie, în observaţie medicală, starea lui este stabilă”, a precizat medicul chirurg Dănuţ Constantin Popovici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin.

Dumitru Hornoiu, agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore în cursul zilei de miercuri pentru tentativă de omor, lipsire de libertate şi tâlhărie în formă calificată, iar astăzi a fost prezentat judecătorilor de la Tribunalul Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă.

Agresorul a torturat în stil mafiot un tânăr din Cioroboreni, fapta sa fiind de o cruzime ieşită din comun. Victima, Daniel Constantin Căbulea, a fost la un pas de moarte, după ce acesta l-a bătut cu securea, l-a legat la mâini cu o sârmă şi a turnat diluant pe el după care i-a dat foc.

Întreg satul este terorizat de acest individ deosebit de periculos, care o mare parte din viaţă şi-a petrecut-o prin puşcării.

Citeşte şi:

Agresorul din Cioroboreni căutat de poliţie a tâiat păsările la gât cu ferestrăul

Bătaie ca-n filme la Cioroboreni: tăiat cu securea, legat la mâini şi ars de viu

Turnu-Severin



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite