Şase premii obţinute de elevii Colegiul Naţional „Traian” la concursul naţional „Viitorii Olimpici”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase elevi ai Colegiului Naţional „Traian” din Drobeta Turnu Severin au obţinut rezultate remarcabile la unul din cele mai importante concursuri naţionale de matematică „Viitorii Olimpici”. Rezultatele acestora plasează colegiul severinean în topul celor mai bune şcoli din România.

Iasmina Buşe a adus medialia de aur, iar alţi cinci elevi au obţinut la concursul naţional de matematică „Viitori Olimpici” trei premii trei (Bogdan Grecu, Mara Puiu, Maria Puiu) şi două menţiuni (Vasile Marian Daniel şi Radu Şeitan).

„Viitorii Olimpici” este un concurs uriaş, care implică un mare volum de muncă şi se desfăşoară în mai multe etape, în perioada octombrie – august.  În ultima etapă are loc o tabără naţională în cadrul căreia se organizează un concurs unde sunt calificaţi aproximativ 200 de elevi de la clasele a V-a până la clasele a XII-a. Din aceşti 200 de elevi, un număr destul de redus de participanţi sunt premiaţi.

„Concursul este organizat de Societatea de Ştiinţe Matematice din România împreună cu colectivul Gazetei Matematice din România şi Fundaţia Română-Americană. În principal fondurile provin de la această fundaţie unde preşedinte este domnul Talpeş  împreună cu soţia dumnealui, oameni de afaceri de mare putere, ambii foşti profesori de matematică şi foşti olimpici. Concursul începe la data de 1 octombrie în fiecare an şcolar şi se finalizează în luna august a anului calendaristic următor, deci are un parcurs de aproape 9-10 luni de zile, perioadă în care elevii primesc probleme pe site-ul oficial al concursului, pe care ei trebuie să le rezolve şi de asemenea, au teme de studiu din materia de olimpiadă”, explică directorul Colegiului Naţional „Traian”, Manuela Prajea.

Marţi, cei şase elevi premianţi au aflat rezultatele şi au fost felicitaţi de conducerea colegiului.

„Am participat la etapa finală a concursului Viitorii Olimpici şi am obţinut locul I şi medalia de aur. Sunt foarte mulţumită de rezultat , am muncit mult pentru că îmi place matematica şi pser ca pe viitor să reuşesc să obţin rezultate la fel de bune”, a spus Iasmina Buşe.

„Subiectele au un grad de dificultate destul de ridicat, dar cu muncă am reuşit să obţin o menţiune. Pentru mine a fost o experienţă plăcută deoarece îmi place matematica, lucrez din plăcere”, a spus Radu Şeitan.

„Am obţinut premiul III la concursul naţional Viitorii Olimpici. Concursul a constat în două probe, proba orală şi cea scrisă, mie cel puţin mi s-a părut mai grea proba scrisă”, a spus, la rândul ei Mara Puiu.

Cei şase elevi premianţi au părăsit sala de festivităţi cu gândul la viitorul concurs de matematică.

Citeşte şi:

Manuela Prajea, profesorul de matematică al anului 2013:  „S-a pierdut valoarea notei“

Opt elevi de la Colegiul Naţional Traian au dat piept cu disciplina rusească

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite