Scandal în autobuz: nu avea bilet, aşa că i-a dat un pumn în faţă controloarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a întâmplat în staţia de autobuz din dreptul IJJ FOTO STP Tulcea
S-a întâmplat în staţia de autobuz din dreptul IJJ FOTO STP Tulcea

Incidentul a avut loc luni după amiază, în jurul orei 18.30. Jandarmii care patrulau pe raza municipiului au observat în staţia de autobuz de vis-a-vis de sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, că mai multe persoane erau implicate într-un conflict.

Oamenii legii au aplanat conflictul şi au aflat ce s-a întâmplat: o femeie aflată în mijlocul de transport în comun, în calitate de angajată a unei firme de pază, cu funcţia de controlor transport public, a fost agresată fizic de un bărbat, D. Sorin (44 ani) cu domiciliul în municipiul Tulcea.

„Bărbatul a devenit recalcitrant şi a lovit-o cu pumnul în zona feţei, după ce nu a putut prezenta o legitimaţie de călătorie valabilă“, spune Marian Ciobotaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea.

Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, unde i-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”.

Actele procedurale întocmite au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea pentru continuarea cercetărilor.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite