Numărul şomerilor tulceni, în creştere de la o lună la alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul şomerilor, în creştere FOTO Arhivă Adevărul
Numărul şomerilor, în creştere FOTO Arhivă Adevărul

În judeţul Tulcea, rata şomajului (la finalul lunii februarie 2013) era de 6,55%, mai mare cu 0,85 procente faţă de cea din luna februarie 2012 (5,70%) şi mai mare cu 0,01 procente faţă de luna anterioară, când se înregistra valoarea de 6,54%.

Numărul de şomeri înregistraţi la sfârşitul lunii februarie 2013 (5.564 persoane) este mai mare cu 724 persoane faţă de luna februarie 2012 (4.840 şomeri) şi a crescut cu 10 persoane faţă de luna Ianuarie  2013 (5.554 persoane), ca urmare a fluxului de intrări şi ieşiri înregistrate.

Din totalul şomerilor înregistraţi la nivelul judeţului Tulcea, 2.728 au fost şomeri indemnizaţi şi 2.836 neindemnizaţi. Faţă de luna precedentă numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 22 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 36 persoane.

„Derularea Programului de Ocupare a Forţei de Muncă în luna februarie 2013 a condus la crearea şi ocuparea a 120 de locuri de muncă“, spune Cristian Denuşi, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea.

Cei mai mulţi şomeri sunt în mediul rural (3.615 persoane, dintre care 1.339 femei). În mediul urban sunt 1.949 şomeri, dintre care 919 femei.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite