Locuri de muncă plătite cu până la 2.000 de euro pe lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locuri de muncă în Germania FOTO Arhivă Adevărul
Locuri de muncă în Germania FOTO Arhivă Adevărul

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea anunţă că la Bucureşti va avea loc, la începutul lunii martie, selecţia pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic (pentru cei care doresc să desfăşoare o activitate sezonieră în Germania).

Selecţia are loc pe 4 şi 5 martie 2013. Compania germană EuroPark Rustofera, prin intermediul Reţelei Eures, oferă un număr de 80 de posturi pentru următoarele barman (30 de posturi), ospătar (30 de posturi) şi bucătar (20 de posturi).

Sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu şi cunoştinţe bune sau foarte bune de limba germană (nivel B1/B2).

Angajarea se face pe o perioadă de şase luni, începând cu luna aprilie 2013. Salariul oferit este de 1.720 euro/brut/lună pentru ospătar, 1.750 euro brut/lună pentru barman şi 1.720 – 2.100 euro brut/lună (în funcţie de calificare şi experienţa profesională) pentru bucătar.

Timpul de lucru este de 40 de ore/săptămână, cu posibilitatea efectuării de ore suplimentare.

Cazarea este asigurată de angajator contra cost, iar întreţinerea poate fi gratuită, negociabilă sau pe cont propriu.

Persoanele interesate care corespund cerinţelor posturilor oferite trebuie să se adreseze Consilierului Eures din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Munca Tulcea (Strada Grigore Antipa, nr. 14, Compartiment EURES, camera 107, etajul I), pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi o invitaţie de participare la selecţie.

Înscrierea în baza de date pentru munca în străinătate se face pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Fortei de Muncă Tulcea), copie după actul de identitate / paşaport (valabilitate şase luni), CV model Europass în limba germană, cazier judiciar din care să reiasa că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate şase luni), adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiune „Apt pentru muncă”.
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite