Localnic din Măcin, prins cu un cuţit de 25 de centimentri. Explicaţia: autoapărare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-a întâmplat în noaptea de marţi spre miercuri, după miezul nopţii: un măcinean de 35 de ani se plimba prin Măcin având la el un cuţit de 25 de centimetri. Cuţitul era folosit pentru autoapărare, a explicat bărbatul.

E. Iulian  (35 ani) din Măcin, se afla în zona unui magazin non-stop, situat la intersecţia străzilor 1 Decembrie cu Rahovei. La vederea echipajului mixt de jandarmi-poliţie, a aruncat un cuţit peste gardul împrejmuitor al unui imobil din apropiere.
 

Cel în cauză a fost condus la sediul Poliţiei oraşului Măcin, unde i-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale. 
 

„Cuţitul în lungime de 25 de centimetri  şi actele procedurale întocmite, au fost predate echipei operative din cadrul Poliţiei Oraş Măcin  pentru continuarea cercetărilor“, spune Marian Ciobotaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea. 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite