Delta Dunării, zonă de frontieră. Avertismentul Gărzii de Costă pentru cei care doresc să pescuiască aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Zona de frontieră cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30 de kilometri faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior.

Garda de Coastă îi atenţionează pe cei care şi-au planificat o vacanţă în Delta Dunării care include şi partide de pescuit, că zona este una de frontieră.

„Odată cu deschiderea unui nou sezon turistic, dorim să aducem în atenţie celor ce au ales această destinaţie turistică pentru anul 2019, faptul că aceasta este zonă de frontieră. Zona de frontieră cuprinde teritoriul aflat pe o adâncime de 30de kilometri faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, astfel încât, cei ce ne vor vizita, vor întâlni pe timpul sejururilor poliţişti de frontieră la datorie, care îndeplinesc atribuţii generale şi specifice stabilite prin O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române”, spun reprezentanţii Gărzii de Coastă.

Având în vedere că una din activităţile preferate ale celor care aleg să petreacă timpul liber în Delta Dunării, respectiv în Dobrogea de nord este pescuitul, poliţiştii îi atenţionează că „pescuitul industrial şi sportiv în apele de frontieră, apele maritime interioare şi în marea teritorială se efectuează, în condiţiile legii, în locurile şi sectoarele stabilite de autorităţile competente, cu avizul prealabil al organelor Poliţiei de Frontieră Române, în conformitate cu art. 40 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.”

Avizele pentru desfăşurarea activităţii de pescuit sportiv se eliberează de către Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea, situat în municipiul Tulcea, strada Isaccei nr. 103. Cererea de solicitare a avizului, însoţită de copii ale cărţii de identitate a solicitantului şi permisului de pescuit recreativ-sportiv valabil pentru anul în curs, se pot depune la sediul Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 13.00. În afara orelor de program, sâmbătă, duminică, sărbători legale, documentele pentru eliberarea avizelor de pescuit sportiv se pot depune pe adresa de e-mail stpf.tl@igpf.ro sau fax 0240.534.996.

De asemenea, cererile de avizare pot fi depuse de persoanele interesate şi la sediile Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea, Sectorului Poliţiei de Frontieră Chilia sau Grup Nave Sulina.

De la începutul anului până în prezent, la nivelul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Tulcea au fost eliberate peste 11.000 de avize pentru pescuit recreativ-sportiv, semnificativ în creştere faţă de anul 2018, în cursul căruia au fost eliberate 12.000 de avize pentru pescuit recreativ-sportiv.

Pe aceeaşi temă:

Zonele strict protejate din Delta Dunării sunt semnalizate cu panouri. Unde nu au voie să se aventureze turiştii

Pe plaja din Sfântu Gheorghe au apărut pancarte cu „Accesul interzis“. Ce explicaţie are Administraţia Deltei Dunării
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite