Bazilica de la Niculiţel, unde odihnesc şase martiri, ar putea fi redeschisă publicului la sfârşitul acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşitul acestui an, renovarea bazilicii de la Niculiţel va fi gata. Autorităţile locale îşi propun să aducă în zonă 40.000 de turişti pe an.

La începutul lunii aprilie 2014 au început lucrările de renovare a bazilicii paleocreştine de la Niculiţel.

Luni, 30 martie, managerul de proiect, directorul Nicu Mihai din cadrul CJ Tulcea, a spus că până la momentul de faţă, proiectul a ajuns, per total, la jumătate (mai exact, progresul fizic al lucrărilor este de aproximativ 48,61%). 

„Ne propunem ca, la finalul acestui proiect, numărul turiştilor care ne vizitează să crească semnificativ. Le doresc mult succes colegilor care implementează proiectul şi aşteptăm cu interes să vedem cum va arăta obiectivul turistic la finalizarea investiţiei!“, a transmis vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Strat. 

Lucrările sunt realizate, conform contractului, de S.C.CORAL S.R.L. Tulcea, valoarea totală fiind de 7.295.380,30 lei (fără T.V.A.). 

Bazilica a fost descoperită în 1971, în urma unor ploi torenţiale care s-au abătut asupra comunei Niculiţel.

În cripta bazilicii au fost descoperite rămăşiţele a şase martiri, dintre care patru cunoscuţi din actele martirice. Cei patru, Attalos, Kamasis, Phillipos şi Zottikos au fost canonizati.
 

Niculiţel este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din România. Comuna este situată în partea de nord-vest a judeţului Tulcea, într-o zonă depresionară larg deschisă spre nord la poalele dealurilor Niculiţelului.

Podgoria Sarica Niculiţel, brandul localităţii, este cea mai veche podgorie a Dobrogei. Viile sunt amplasate pe terenuri cu altitudini de până la 200 de metri, formând largi amfiteatre.
 

Vă mai recomandăm:

Poveştile Sulinei, Turnul Babel din Deltă. Locul unde au iubit şi au murit prinţese şi pescari, piraţi şi amirali

Don Giovanni, piratul de la Sulina. Cum a reuşit fostul marinar să înşele autorităţile şi să rămână cu marfa ilegală şi cu despăgubirea


Jurnal de vacanţă. Gura Portiţei, paradisul dintre mare şi Deltă. Plaja de pe care poţi aduna scoici cu lopata
 

Jurnal de Vacanţă. Plaja Vadu, ultimul refugiu. Colţul de Rai interzis cândva turiştilor vă aşteaptă cu hectare întregi de plajă virgină

Tulcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite