Un român, cel mai bun jucător de tenis din Europa la categoria lui de vârstă. Sacrificiile din spatele performanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nini Dica, un tânăr de 16 ani din Timişoara, a fost desemnat jucătorul anului în Europa la categoria lui de vârstă. Nini a început tenisul la 7 ani şi jumătate, dintr-o întâmplare, iar acum este cel mai promiţător jucător de tenis din România.

Un jucător de tenis din Timişoara, component al echipei naţionale a României U 16, a fost desemnat jucătorul anului 2017 în Tennis Europe Junior Tour la categoria de vârstă U16. Este vorba de Nini Dica Jr., care a avut un an 2017 încununat de succese, reuşind să câştige cinci titluri de simplu şi două titluri de dublu din Circuitul Tennis Europe - inclusiv „Tennis Europe Junior Masters", două titluri din Circuitul ITF Tennis Juniors,  şi este şi vicecampion europen, dupa ce a jucat finala Campionatului European U16.

„Este rezultatul muncii în echipă, al preocupării de a face, atât cât ne permite mediul. Am încercat şi încercăm să suplinim lipsa unui sistem prin implicare maximă, în primul rând sufletească, atât a antrenorilor, cât şi a sportivului. Trebuie amintit şi clubul CS Sport 4Fun, care prin Petru Mergheş ne susţine cu tot ce poate, beneficiind de proiectele depuse la Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Ajutorul autorităţilor anul acesta, în a doua parte, a fost foarte bine venit”, a declarat Nini Dica Senior, tatăl sportivului aflat acum în Mexic pentru două turnee, urmând să aibă un turneu în Miami şi Orange Bowl la categoria U 16. „După toate aceste turnee, sperăm să prindă Australian Open”, a mai declarat tatăl sportivului.

„Este o performanţă incredibilă pentru acest tânăr şi foarte talentat junior din România, şi mă bucur că cei de la Tennis Europe i-au oferit acest premiu, pentru că el este, în egală măsură, o apreciere a valorii lui Nini Dica, şi o recunoaştere a muncii pe care noi, cei din Federaţia Română de Tenis, am depus-o în toţi aceşti ani pentru dezvoltarea tenisului românesc. Îl felicit pe Nini şi aşteptăm de la el şi alte performanţe excepţionale”, a transmis şi preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac. 

Povestea lui Nini Dica şi sacrificiile din spatele performanţei de până acum

Chiar dacă acum este cel mai bun jucător de tenis din Europa la categoria lui de vârstă, tenisul nu a fost dintodeauna o opţiune pentru Nini. La 5 ani şi jumătate, părinţii l-au dus pe copil la fotbal, dorindu-şi ca micuţul să facă un sport pentru a se dezvolta frumos. „La început am mers pe ideea de mişcare, de dezvoltare fizică, de coordonare şi lucruri de care copiii de azi au nevoie pentru că nu mai au maidanul. Din punctul meu de vedere, un sport te dezvoltă atât fizic, cât şi mental. Există o doză de concentrare, de atenţie“, povesteşte tatăl lui Nini.

Pasionat de fotbal şi susţinut de tatăl său, copilul a început să fie tot mai bun la acest sport şi a ajuns şi într-o echipă de copii din Timişoara care participa inclusiv la turnee internaţionale. La 7 ani şi jumătate s-a întâmplat, însă, schimbarea. Aflat într-o bază sportivă, copilul Nini a luat o rachetă de tenis şi a început să bată mingea. Un antrenor aflat în preajmă „l-a mirosit“. „Nu am dat nicio minge pe lângă. Mi-a spus că am talent şi că ar trebui să încep să joc tenis“, îşi aminteşte Nini Dica Jr.

Pus să aleagă între tenis şi fotbal, Nini a ales tenisul, iar după ani de turnee şi sacrificii uriaşe a ajuns în punctul în care îl face să spere că poate ajunge un nume în tenisul mondial. Despre sacrifciile formării unui jucător de tenis profesionist în România a vorbit tatăl luni Nini Dica, în 2014, într-un interviu pentru „Adevărul”. „Sunt costuri foarte mari. E considerat unul dintre cele mai scumpe sporturi, un sport exclusivist. Nu costă atât partea de antrenamente şi de echipamente, cât deplasarea în turnee internaţionale. Pentru a fi bun la un nivel competiţional, un sportiv are nevoie, într-un an, de 18-24 de turnee. Fiecare turneu înseamnă transport, cazare, masă. În România, totul este pe spatele părinţilor. Noi ne batem cu copii de afară care au bugete de 100.000 de euro pe an, bani oferiţi de sponsori. La noi, e în funcţie de ce reuşim ca părinţi, relaţional şi cu ajutorul copiilor, pentru că rezultatul lor ne ajută să mai găsim şi noi sponsori. Avem pe cineva care ne dă o sumă lunară. Nu e foarte mare, dar e suficient cât să îmi asigure plata antrenorului şi a terenului“, a explica tatăl lui Nini Dica Junior. CITEŞTE AICI întreaga poveste a lui Nini Dica.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite