Un interlop din clanul lui Uţu Rohozneanu, ajuns „foarte sus în şcoala vieţii”, este boboc la liceul puşcăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un „locotenent” al lui Uţu Rohozneanu (centru) susţine că s-a cuminţit în puşcărie Foto Arhivă
Un „locotenent” al lui Uţu Rohozneanu (centru) susţine că s-a cuminţit în puşcărie Foto Arhivă

Clopoţelul de început de an şcolar a sunat luni şi pentru cei peste 100 de elevi de la Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara. La cursurile organizate de penitenciar s-au înscris elevi începând cu clasa întâi până la clasa a XII-a. Unul dintre şcolarii-deţinuţi este un interlop din clanul lui Uţu Rohozneanu, care a ajuns „foarte sus în şcoala vieţii”, dar nu a făcut decât opt clase.

Penitenciarul Popa Şapcă din Timişoara organizează şi în acest an cursuri de şcoală primară, gimnazială şi liceală pentru deţinuţii care, fie nu au făcut şcoală deloc, fie nu au terminat şcoala pe care au început-o. Unii dintre deţinuţii înscrişi la şcoala din puşcărie sunt elevi în clasa întâi, dar alţii sunt „gâscani” de clasa a XII-a, aşteptând BAC-ul. „Avem un număr de 28 de deţinuţi la învăţământul primar. Pentru învăţământul gimnazial avem un număr de 52 de deţinuţi, iar la liceu sunt înscrişi 57 de deţinuţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Popa Şapcă din Timişoara, Ramona Ilieş. Aceasta a precizat că penitenciarul are şi doi studenţi care aşteaptă să înceapă şcoala odată cu deschiderea anului universitar.

Printre şcolarii de la Popa Şapcă sunt infractori de toate soiurile. Unul dintre ei este Constantin Beldiman, fost membru al clanului Uţu Rohozneanu de la Arad, grup infracţional destructurat de DIICOT în 2008. Condamnat pentru tentativă de omor şi comiţând infracţiuni încă din copilărie, Beldiman susţine că a ajuns „foarte sus în şcoala vieţii”, fără a se lăuda, însă, cu acest lucru. „De mic am avut un anturaj destul de rău şi am reuşit să termin doar opt clase. Am început a noua, am făcut un trimestru şi am fugit în Europa, chiar de copil. Am revenit în ţară şi m-am apucat de infracţiuni şi am ajuns la puşcărie pentru prima oară. Mai făcusem trei luni în Germania. Am ajuns destul de sus în şcoala vieţii. Nu mă laud cu asta, chiar îmi pare rău pentru că m-am separat de anturajul ăsta. Dacă am fost arestat cu clanul interlopilor din Arad am ajuns destul de sus în şcoala vieţii. Vreu să termin afară a zecea, să mă înscriu la seral şi aşa mai departe. O să trebuiască să fac sacrificii, dar merită”, a declarat Beldiman, care urmează să se elibereze în cursul anului viitor.

De la liceul de Teologie în puşcărie

Un alt şcolar de la puşcărie este Caius Hela. Condamnat pentru un furt comis în perioada în care era elev al unui liceu de Teologie, tânărul de 28 de ani se pregăteşte pentru BAC. „Sunt înscris în clasa a XII-a. Mai aveam câteva luni şi terminam. Avusem un anturaj nepotrivit pe care am început să îi iubesc mai mult decât restul”, a declarat Caius Hela.

La cei 41 de ani ai săi, Mihai Asultanei, elev în clasa a VIII-a al şcolii din puşcărie a petrecut mai mulţi ani în închisoare decât în spatele gratiilor. La puşcărie, deţinutul a urmat şi un curs de lucrător comercial, iar acum vrea să termine şi clasa a opta, sperând să îşi găsească un loc de muncă atunci când se eliberează, cu toate că angajatorii îi resping din start pe candidaţii la un job cu cazier. „Prima dată nu am reuşit să o termin pentru că am fost transferat pe un spital. Am şi furt şi tâlhărie. Ştiu că sunt recidivist şi am un cazier destul de bogat şi mă aştept să fiu respins, dar asta nu înseamnă că nu am dreptul să lupt şi să încerc să merg mai departe”, a declarat Asultanei, care mărturiseşte că cele cinci mandate de închisoare i-au fost suficiente.

Din cei peste 100 de deţinuţi care au început luni şcoala în spatele gratiilor, unii se vor elibera pe parcursul anului şcolar, având posibilitatea să continue studiile afară. Cei care sunt transferaţi la alte penitenciare au dreptul să participe la cursurile începute acolo.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite