Zi de Importanţă Locală la Timişoara: Sărbătoarea intrării prinţului Eugeniu de Savoya în cetate şi începutul erei luminoase din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bustul lui Eugeniu de Savoya de pe Aleea Personalităţilor din Timişoara Foto: Ştefan Both
Bustul lui Eugeniu de Savoya de pe Aleea Personalităţilor din Timişoara Foto: Ştefan Both

Data de 18 octombrie este considerată zi de Importanţă Locală la Timişoara, declarat prin Hotărâre de Consiliul Local din anul 2011

Prinţului Eugeniu de Savoya este o personalitate care a marcat un moment de răscruce în istoria Europei.

În data de 17 octombrie 1716, trupele habsburgice conduse de Savoya au reuşit să elibereze cetatea Timişoara după 164 de ani de stăpânire otomană. La o zi după, Eugeniu de Savoya intra trumfător în Timişoara, deschizând drumul spre epoca barocă, a dezvoltării şi transformării într-un centru important în cadrul Imperiului Habsburgic, iar apoi din Imperiul Austro-Ungar.
 

Data de 18 octombrie este considerată zi de Importanţă Locală la Timişoara, declarat prin Hotărâre de Consiliul Local din 2011. Aşadar, este una din sărbătorile importante ale “burgului” de pe Bega. 

Cine este Savoya


Prinţul Eugen de Savoya s-a născut în 1663 la Paris, ca fiu al lui Eugen Moritz de Savoya-Carignan şi al italiencei Olympia Mancini, o nepoată a puternicului cardinal Mazarin.

În 1683, prinţul Eugen, împiedicat în condiţii umilitoare de regele Ludovic al XIV-lea să servească în armata franceză (regele a criticat statura nesemnificativă a prinţului), a plecat la Viena, intrând în armata imperială. În 1697 a primit comanda supremă a acesteia. Atunci obţine primul său succes, împotriva turcilor la Zenta.

În 1701-1714 se răzbună pe Ludovic al XIV-lea, învingându-i de câteva ori armata în timpul războiului pentru moştenirea tronului Spaniei. După Petrovaradin şi Timişoara, în 1717 cucereşte Belgradul. Eugeniu de Savoya moare la Viena, pe 21 aprilie 1736. Avea 72 de ani.

image

Statuia ecvestră a lui Savoya de la Viena

Capitularea otomanilor


Aflat în fruntea armatei Imperiului Habsburgic, prinţul Eugeniu de Savoya, după ce câştigă lupta de la Petrovaradin (la 5 august 1716), începe asediul Timişoarei.

La 28 august, imperialii şi-au stabilit tabăra la Beregsău, în apropierea Timişoarei. Comandantul avea în subordine 58 de batalioane şi 211 escadroane, iar după ce va eşua în câteva atacuri, ia hotărârea să realizeze o blocadă prin închiderea tuturor căilor de acces spre cetate. Planul lui Eugeniu de Savoya prevedea construirea mai multor tranşee şi şanţuri de comunicaţie în vederea creării de condiţii favorabile trupelor sale de a se apropia cât mai mult de zidurile cetăţii.
 

În ziua de 16 septembrie 1716, prinţul Eugeniu de Savoya adresează turcilor o somaţie de predare, fără răspuns însă. La 1 octombrie 1716 are loc un asalt în urma căruia suburbia Palanca Mare, incendiată de turci, ajunge în mâinile austriecilor. 

A urmat atacul decisiv asupra porţii Forforos, devenită mai târziu "Poarta Prinţului Eugen". Garnizoana turcească, care avea 18.000 de soldaţi, nu a putut face faţă, iar pe 12 octombrie 1716, este nevoită să predea cetatea. 

Eugen de Savoia stabileşte cu Ahmed Paşa, comandantul cetăţii şi cu Efendi Melec Ibrahim, condiţiunile capitulării.
 

Ieşirea trupelor turceşti din Timişoara s-a făcut pe data de 17 octombrie 1716, pe poarta Belgradului. În cortul lui Savoya va avea loc un Te Deum, unde s-au aprins lumînări.  Intrarea lui Eugen de Savoya, ca învingător în cetatea Timişoara, s-a făcut în 18 octombrie, ziua de naştere a prinţului. 

image


Eugeniu de Savoya în bătălia de la Belgrad


Cetatea Timişoara a intrat într-o nouă eră, superioară de civilizaţie şi dezvoltare. 

Războiul avea să se încheie în 1718, odată cu pacea de la Passarowitz, 21 iulie, prin care Imperiul Otoman va pierde Banatul Timişean, dar şi alte teritorii, acestea trecând sub ocupaţia Casei de Habsburg.
 

Eugeniu de Savoya îl numeşte pe Claudius Florimund Mercy, general de cavalerie, în funcţia de guvernator militar şi civil al provinciei noi, Banatul de Timiş. Devenit teritoriu al Coroanei, Banatul, considerat ca un teritoriu nou cucerit, a avut reşedinţa la Timişoara.

Comandant al cetăţii a fost numit generalul Paul Franz von Wallis.
 

Contele Mercy, în vârstă de 50 de ani, miop şi gutos, începe procesul de integrare în imperiu a noii achiziţii şi reconstrucţia Timişoarei.
 

Depuneri de coroane la bustul din parcul Central

Ca de fiecare dată în ultimii ani, Liga Bănăţeană îi invită pe timişoreni să se alăturie la celebrarea eliberării Timişoarei de către trupele imperiale, conduse de prinţul Eugeniu de Savoya. Momentul omagial va avea loc 

astăzi, de la ora 18.00, la bustul lui Eugeniu de Savoya, situat pe Aleea Personalităţilor din Parcul Central (Scudier). Alături de Liga Bănăţeană vor fi şi membrii formaţiei Big Band Timişoara, care vor oferi un 

scurt moment muzical dedicat evenimentului.

Comemorare Eugeniu de Savoya la Timişoara

Întâlnire la bustul lui Savoya de pe Aleea Personalităţilor
    

Festivalul Baroc sub semnul lui Savoya
 

În aceste zile are loc la Timişoara cea de a doua ediţie a Festivalului Baroc, care s-a născut din dorinţa de a conştientiza moştenirea culturală bogată pe care o are Timişoara şi pentru a pune în valoare multiculturalitatea unică a zonei. Festivalul îl evocă şi marele Eugeniu de Savoya.

Iată programul din acest sfârşit de săptămână a Festivalului Baroc 

Vineri 18.10.2013

•    12.00 În Piaţa Unirii este organizată o paradă militară şi a costumelor de epocă cu evocarea intrării lui Eugeniu de Savoya în cetatea Timişoara, în anul 1716.

•    13.00 “Turul Eugeniu de Savoya” - traseu turistic, cu scopul de a descoperi istoria ascunsă şi evenimentele mai puţin cunoscute ale istoriei oraşului. Se va pleca din faţa Catedralei Mitropolitane – Piaţa Victoriei – Piaţa Libertăţii – Piaţa Unirii – Bastionul Theresia

Muzeul de Artă-Sala Baroc

•    18.00 eveniment de comemorare a 350 ani de la naşterea Prinţului Eugeniu de Savoya. Program:

Conferinţa cu titlul “ EUgeniu de Savoya” –susţinută de dl Ioan Haţegan, istoric Academia Română Timişoara.

•    concert al profesorilor Universităţii de Vest - Facultatea de Muzică Timişoara:

asist. Univ. Cristina Constantin,  lector. Univ. Dr. Ortensia Miclea, lect. univ. dr. Silviana Cardu, lect. univ. dr. Adriana Dogaru, lect. univ. dr. Simona Negru, asist. univ. dr. Cristian Miclea. În program lucrari de: J. S. Bach, D. Cimarosa, D. Scarlatti, Adolf Hasse, A. Vivaldi, G.F. Handel, G.Tartini. Coordonator proiect lect. univ.dr. Valentina Peetz

•    19.00 Spectacol dans baroc cu trupa Reflex

Garda Cetăţii Timişoara Foto


Garda Cetăţii Timişoarei în varianta 2013


Sâmbătă 19.10.2013

 Muzeul de Artă – Sala Baroc

10.00  Spectacol teatru de papuşi – Teatrul Merlin prezintă spectacolul “Frumoasa şi Bestia”

11.00 Rock Baroc – dans interactiv, în faţa Muzeului de Artă cu  Mini Merlin şi Piti  Show – Radio Timişoara

Bastionul Theresia

Stand de carte filosofică şi de reproduceri arheologice, ruleta virtuţilor, atelier de pictură pe basorelief (Asociaţia Culturală Noua Acropolă).

12.00 Muzica vechilor menestreli cu trupa Peregrinii

12.30 Teatru de păpuşi pentru copii: Vrăjitorul din Oz

13.30 Atelier de dans renascentist şi baroc pentru copii

14.00 Atelier de muzică pentru copii

14.00 Conferinţa cu tema “Savantul Veneţian Francesco Griselini - Despre Banatul secolului al XVIII-lea” susţinută de dl profesor dr. de arte vizuale Gabriel Kelemen (locatia Bastionul Theresia-Mansardă)

 15.00 Conferinţa cu tema “Rembrandt si Barocul Olandez” realizată cu sprijinul  dlui Marius Popa, Consul Onorific al Regatului Ţărilor de Jos la Timişoara (locaţia Bastionul Theresia-Mansardă).

Bastionul Theresia

16:00 – Atelier de Hand Made paper şi atelier de scrisori medievale (Asociaţia  Culturală Noua Acropolă )

17.00–Trupa de evergreen a Casei Studenţilor: Bianca Mihăescu, Amalia Preda, Răzvan Grozăvescu.

18:00 – Atelier de dans renascentist şi baroc pentru tineri şi adulţi (Asociaţia Culturală Noua Acropolă )

19:00 – Proiecţie de film documentar: Ludovic al II-lea, Împăratul-Lebădă (Asociaţia Culturală Noua Acropolă )

19.30 spectacolul “Istoria Muzicală a Timişoarei” la Mansarda Bastionului Theresia, concert al trupei de world music, “Peregrinii” şi al corului “Voces Castelli”

20.00 Concert de orgă barocă la Biserica Adventista din Timişoara, Str Independenţei nr.19, eveniment realizat de dl profesor univ. dr. Felician Roşca.

În program: Girolamo Diruta, Nicolaus Bruhns, Johann Pachelbel, Johannes Cajoni, Martin Schneider, Tomaso Albinoni, Antonio Correa Braga, J.S Bach.

Expoziţie inedită la Bastionul Therezia FOTO

Duminica 20.10.2013

Piaţa Unirii

11.00 Muzica vechilor menestreli cu trupa Peregrinii

12.00 Din Piaţa Unirii se va da startul concursului “Treasure Hunt” care are la bază cunoştinţe legate de istoria oraşului nostru.

Înscrierea la “Vânătoarea de Comori” este liberă, se va face la Infocentrul turistic de pe str. Alba Iulia nr.2, iar premiul va conţine o “comoară” din monede din perioada barocă.

Bastionul Theresia

Program Asociaţia Culturală Noua Acropolă:

Stand de carte filosofică şi de reproduceri arheologice, ruleta virtuţilor, atelier de pictură pe basorelief.

11:00 – Teatru de păpuşi pentru copii: Vrăjitorul din Oz

12:00 – Atelier de dans renascentist şi baroc pentru copii

12.30  -  Muzica vechilor menestreli cu trupa Peregrinii

13.00 – Atelier de muzică pentru copii

18:00 – Atelier de dans renascentist şi baroc pentru tineri şi adulţi

19.00 Filarmonica Banatul - spectacolul ”BA.ROCK ACUSTIC LIVE"

cu participarea artiştilor Ilie Stepan, Horea Crişovan şi Mario Florescu

Între 14 - 20 octombrie 10.00-16.00 la Bastionul Theresia vor fi deschise expoziţii pe toată perioada festivalului:

-Expoziţie de arme

-Expoziţie de instrumente muzicale

-Expoziţie organizată de Asociaţia Filatelică Timişoara

-Expoziţie documente şi hărţi de la Arhivele Naţionale ale Bibliotecii Judeţene Timişoara

- Expoziţie de heraldică a aristului Petru Galiş

- Workshop fotografie (Fundatia Rubin),

- Atelier bijuterii handmade (Soutache by Alina Emandi)


Citiţi şi:

FOTO Garda Cetăţii Timişoarei păzeşte intrarea în Palatul Baroc. Militarii Garnizoanei sunt echipaţi ca în secolul al XVIII-lea

Festivalul Baroc, cel mai complex eveniment din Timişoara: Vezi întreg programul

Cea mai importantă zi a Timişoarei: intrarea prinţului Eugeniu de Savoya în cetate

Eugeniu de Savoya a fost comemorat la Timişoara cu 140 de lumânări: „Este unul din primii zece comandanţi din istorie” GALERIE FOTO

Casa „Prinţul Eugen” din Timişoara, construită în 1817, se află în pericol GALERIE FOTO

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite