Timişoara pluteşte în apa de ploaie. Pasajele importante sunt inundate, circulaţia este paralizată în tot oraşul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploaia care a căzut în ultimele ore în Timişoara a paralizat oraşul. Pasajele au fost închise, iar circulaţia era de coşmar.

UPDATE Cirulaţia în Timişoara a început să reintre în normal după ce apele din pasaje s-au retras. 

UPDATE Pasajul Jiul -închis săptămâna trecută pentru amenajarea şantierului, a fost redeschis temporar pentru a fluidiza circulaţia în Timişoara. Acum este singurul pasaj funcţional din oraş, alături de subpasajul Michelangelo.

"Este alertă maximă la operatorul regional de apă Aquatim, încă de la primele orele ale dimineţii. Alerta a fost instituită ca urmare a ploilor torenţiale care pot depăşi capacitatea capacitatea proiectată de preluare a canalizării. De la ora 8:00 şi până în prezent, în staţia de epurare au intrat peste 25.000 l/s de apă din canalizarea oraşului! Toate pompele de la staţia de epurare merg la capacitate maximă, iar reprezentanţii Aquatim anunţă că 20 de echipe mobilizate pe teren, pentru intervenţii la canalizare", anunţă radiotimisoara.ro.
 

Haos total marţi dimineaţa în Timişoara

Ploile căzute în ultimele ore au paraizat circulaţia în oraş, oricum îngreunată după închiderea pasajului Jiul pentru lucrările de lărgire. 

Canalizarea nu a putut face faţă debitului mare de apă în celelalte pasaje importante din Timişoara, cum sunt cele de la Popa Şapcă, Catedrală, Piaţa 700 sau de la Finanţele Publice, care s-au umplut cu apă. Toate aceste pasaje sunt blocate acum de echipaje de poliţie.

"Acum 3 ani atrăgeam atenţia că în perspectiva începerii lucrărilor la Pasajul Jiul este esenţiala deschiderea unei alte căi de comunicare între sudul şi nordul oraşului în zona Solventul, prin intalarea unei bariere la trecerea peste liniile de cale ferată. Din păcate propunerea a fost tratată mult prea superficial de Direcţia Tehnică din Primărie şi eforturile de a convinge CFR de necesitatea acestei treceri au fost insuficiente. Astăzi vedem rezultatul", a comentat pe Facebook consilierul local Ştefan Sandu..

Şoferii care au încercat să forţeze pasajele au rămas cu maşinile în apă. Pe toate marile bulevarde se circulă bară la bară, iar nervii şoferilor sunt întinşi la maxim. 

Reţeaua de socializare Facebook s-a umplut cu fotografii din oraşul care pluteşte în apă. 


FOTO Smaranda Marcu


FOTO Smaranda Marcu


Sursa FOTO Iulia Tabacu


Sursa FOTO: Viorica Decean


Sursa FOTO Adrian Găvruţă 



Sursa FOTO Ibolya Paşca

image
image
image
image
image
image
image


 

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite