Târg de Căciun de bun gust, cu produse specifice sărbătorilor de iarnă, se deschide la Bastionul Therezia
0Târgul de Crăciun de la Bastionul Therezia, ce se va deschide sâmbătă, va concura bâlciul din Piaţa Victoriei. Se vor găsi turtă dulce, cozonaci, gogoşi, plăcinte şi clătite, cârnaţi şi jumere, precum şi aranjamente de Crăciun.
Târgul de Crăciun „La Cetate” din Bastionul Theresia îşi deschide porţile sâmbătă, 6 decembrie. În căsuţele verzi, personalizate cu un sistem aparte de lumini vor fi: turtă dulce, cozonaci, gogoşi, plăcinte şi clătite, cârnaţi şi jumere, precum şi aranjamente de Crăciun. Pentru a face faţă frigului, în căsuţe veţi găsi şi vin fiert cu scorţişoară ce va fi servit în căni personalizate cu forma vechii cetăţi.
Cei care vor ajunge la Târgul de Crăciun „La Cetate” se vor bucura şi de momente artistice în fiecare sâmbătă a lunii decembrie, de la ora 17.00. Aceste momente vor fi asigurate de Fanfara Pro Amiciţia şi de trupa Peregrinii.
Fanfara Pro Amiciţia are un repertoriu de 300 de melodii ce fac parte din diferite arii muzicale: colinde, muzică populară, muzică de voie buna, de ambient, precum şi muzică uşoară internaţională.
Proiectul Peregrinii reuneşte copii şi tineri talentaţi din Timişoara, cu studii muzicale temeinice, ambiţioşi, multi-instrumentişti şi creativi, care sunt deja obişnuiţi cu scena şi cu marile spectacole, dar şi cu divertismentul de moda veche al muzicii şi teatrului de stradă.