Primarul Timişoarei a abandonat discursul unui diplomat sârb. Motivul: un interviu despre unificarea dreptei la „România TV Bucureşti”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sala de Consiliu a Primăriei Timişoara a fost marţi scena une întâmplări jenante care l-a avut în prim-plan pe primarul Nicolae Robu. Edilul i-a dat cuvântul consulului general al Serbiei la Timişoara, pentru un discurs dedicat Zilelor Culturii Sârbe, în timp ce părăsea sala de şedinţe pentru o intervenţie despre „unificarea dreptei” la „România TV Bucureşti”.

Primăria Timişoara a programat, marţi, de la ora 11.00 conferinţa de presă sătpămânală a primarului Nicolae Robu. Cu această ocazie au fost invitaţi la primărie, pentru un discurs dedicat zilelor Culturii Sârbe, consulul general al Serbiei la Timişoara, Lazar Manojlovic şi preşedintele Uniunii Sârbilor din România, Ognean Cristici.

Discursul celor doi reprezentanţi ai Serbiei a fost ultimul punct din program, primarul începându-şi conferinţa de presă un atac la viceprimarul PSD Traian Stoia, cu care se află în conflict. Consulul genreal al Serbiei la Timişoara şi preşedintele Uniunii Sârbilor din România au fost nevoiţi să ia parte la disputa publică a celor doi politicieni de la vârful primăriei.

Primarul Nicolae Robu şi-a continuat apoi conferinţa de presă cu două subiecte administrative. Chiar în timp ce vorbea despre pasajul Michelangelo, purtătorul de cuvânt al primăriei i-a adus primarului telefonul. Acesta şi-a întreruput brusc discursul, s-a scuzat şi a părăsit sala. „De la BRD este radierul realizat până sub partea acoperită....şi....imediat (n.r. către purtătorul de cuvânt care i-a adus telefonul).....Vă rog să mă scuzaţi puţin că mă sună de la România Tv Bucureşti...”, a spus primarul în timp ce se ridica de pe scaun.

În timp ce primarul ieşea din sală, consulul general al Serbiei la Timişoara şi preşedintele Uniunii Sârbilor din România au fost invitaţi să ţină un discurs legat de zilele Culturii Sârbe. Jgniţi de atitudinea primarului, mai mulţi jurnalişti au părăsit conferinţa de presă, în sală rămânând doar o parte a presei şi a blogosferei.

Întors pe finalul discursului susţinut de reprezentanţii Serbiei, primarul Nicolae Robu a fost întrebat dacă i se pare normal gestul său, răspunzând senin că este foarte normal. „Mi se pare foarte normal pentru că în formatul de azi al conferinţei de presă aveam un punct de prezentare a acestui eveniment (n.r. zilele Culturii Sârbe). Invitaţii noştri de astăzi au avut ocazia să prezinte evenimentul. Eu, între timp am dat o scurtă declaraţie de presă la o televiziune naţională şi am revenit la momentul potrivit pentru a putea avea intervenţia de final pe care am şi avut-o”, a declarat primarul Nicolae Robu.

În vara acestui an, cu ocazia unei vizite la Timişoara, ambasadorii Palestinei, Irak-ului şi Kuwait-ului au reclamat faptul că, deşi aveau o întâlnire cu primarul Nicolae Robu, au fost plasaţi viceprimarului Dan Diaconu. Reprezentanţii primăriei au declarat ulterior că incidentul respectiv a fost cauzat de anumite neînţelegeri de comunicare.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite