Primăria Timişoara a anunţat concursul pentru postul de "city manager". Criteriile stabilite restrâng mult aria de selecţie

Primăria Timişoara a anunţat concursul pentru postul de

Nicolae Robu caută "city manager" cu calităţi excepţionale. FOTO: Sebastian Tătaru

Administraţia locală din oraşul de pe Bega a anunţat că, până pe 13 februarie, primeşte dosarele celor interesaţi de funcţia de "administrator public". Candidatul ideal ar trebui să aibă, pe lângă multe alte calităţi şi competenţe, inclusiv diplomă de doctorat.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

Cei care îşi doresc acest post în administraţia publică trebui să aibă studii de specialitate, o vechime de minim 10 ani în specialitatea studiilor şi de minim cinci ani în funcţii de conducere. Candidatul poate fi român sau cetăţean european cu domiciliul în România, cunoaşte limba română, dar şi două limbi străine, are o stare de sănătate fizică şi mentală corespunzătoare, nu a avut probleme cu legea, are capacitatea de a lua decizii, dar şi de a consilia şi îndruma.
 
Cei care consideră că îndeplinesc toate condiţiile îşi pot depune dosarul de candidatură până pe 13 februarie. Candidaţii selecţionaţi trebuie să elaboreze apoi un proiect de management legat de administraţia locală din Timişoara, cu propuneri de eficientizare care ar putea fi folositoare edililor chiar şi venind de la cei care nu vor ocupa postul. Pe 12 martie este programată o probă scrisă, iar pe 13 martie candidaţii vor prezenta proiectul amintit mai sus. Cei interesaţi pot afla toate detaliile despre acest concurs pe site-ul Primăriei Timişoara.
citeste totul despre: