Poli Timişoara câştigă Cupa României la handbal masculin. Trofeul revine pe Bega după 33 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Handbaliştii de la SCM Politehnica Timişoara au învins Steaua Bucureşti, scor 31-27 (15-14 la pauză), în finala Cupei României.

Bucurie mare în rândul suporterilor alb-violeţi din Timişoara. SCM Politehnica a câştigat Cupa României, ispravă pe care echipa de pe Bega a repetat-o în 1986. Poli a mai câştigat campionatul în 1956 şi 1991

Prima jumătate de meci a fost cu Poli la conducere, cu avantaj de patru goluri în mai multe rânduri, dar şi cu reveniri ale Stelei la două goluri şi la o singură ”lungime” chiar înaintea pauzei. Bucureştenii au revenit graţie trimiterii pe semicercul advers a şapte oameni (au scos portarul). 

Politehnica a arătat scheme frumoase în ofensivă, dar încet încet a pierdut din forţa arătată în primele 15-20 de minute.

În repriza a doua, scorul a fost strâns până la mijlocul intervalului când bănăţenii s-au desprins la 22-18 şi apoi au făcut maximum diferenţei, 24-19 şi 26-21. 

În ultimele minute, SCM Politehnica a contracarat marcajul Stelei cu acţiuni ”unu la unu” finalizate mai ales de Sadoveac şi Dragas.

Poli-Steaua Cupa României

Poli-Steaua, scor final: 31-27. Alb-violeţii vor evolua în următoarea ediţie a Cupei EHF.

Marcatorii Politehnicii: Marjanovic 9, Sadoveac 7, Dragas 6, Cîmpan 3, MIlosevic 2, Pribanic 2, Fenici 1, Varo 1.

Marius Sadoveac a fost ales MVP-ul turnului Final Four de la Focşani!

În finala mică, Dinamo Bucureşti a învins gazda CSM Focşani, scor 32-30.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite