Patronul unei firme celebre, condamant la 12 ani de închisoare pentru că violat o fetiţă de 10 ani şi a supus la perversiuni sexuale două fete de 9 şi 11 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Timişoara a emis sentinţa finală în dosarul în care un afacerist din Timişoara a fost acuzat că de viol şi corupere sexuală a trei minore în vârstă de 9, 10 şi 11 ani. Bărbatul a primit 12 ani de închisoare după ce fusese condamant şi într-un alt dosar trei ani şi 10 luni de închisoare după ce a lovit cu maşina opt persoane care îi reproşau că a abuzat un profesor.

Răzvan Nedelcu, patronul firmei „Îngerii Galbeni”, condamnat la trei ani şi 10 luni de închisoare după ce a institut o metodă de terorizare a şoferilor care făceau greşeala să parcheze în locuri deţinute sau administrate de el, a fost condamant definitiv de Curtea de Apel Timişoara la 12 ani de închisoare pentru viol, corupţie sexuală şi participare improprie la săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală. Toate cele trei victime ale lui Nedelcu au fost minore, fiind vorba de trei fetiţe de 9, 10 şi 11 ani.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, „în data de 11.08.2011, ajutat de inculpata Maltring Carla-Bianca, pretextând că este medic şi că oferă un consult medical, acesta a săvârşit pe raza municipiului Timişoara, în scopul producerii de materiale pornografice, acte de penetrare asupra minorei D.A.-N., în vârstă de 10 ani la acel moment, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa”. În acelaşi an, câteva luni mai târziu, Nedelcu şi Maltring au mers în Arad şi, pentru a realiza materiale porongrafice, a pus o minoră de 9 ani să comită acte de natură sexuală faţă de o altă minoră în vârstă de 11 ani.  

Judecătorii care l-au condamant pe Răzvan Nedelcu la 12 ani de închisoare, bărbatul a fost obligat, la cererea din oficiu a procurorilor, şi la plata sumei de 10.000 de euro daune morale pentru fiecare dintre cele trei fete care i-au căzut victime.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite