Windsurfing şi plimbări cu ambarcaţiuni cu pânze, pe o baltă artificială de lângă Timişoara FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La zece kilometri de Timişoara, la ieşirea din localitatea Săcălaz, se pot savura sporturi nautice. Balta pescarilor a fost luată în primire de tinerii amatori de adrelinalină.

Balta de la ieşirea din Săcălaz, pe partea dreapta, pe drumul spre Jimbolia a fost folosită ani de zile de pescari. Din această vară, a devenit un inedit centru nautic. 

Pare destul de greu de crezut, dar lângă Timişoara, la zece kilometri, se poate face windsurfing şi plimbări cu ambarcaţiuni cu pânze sau electrice. 

Ideea de schimba destinaţia bălţii de şase hectare, de a înlocui odihna pasivă pe cea activă, aparţine unui timişorean, Marcel Neag, mare amator de sporturi de adrenalină.

„Până anul trecut mergeam cu windsurful pe lacul Ghioroc, dar sunt 80 de kilometri până acolo. Am descoperit balta de la Săcălaz în iarnă. Căutam un loc unde să mă pot da cu patinele şi cu placa pe lacul îngheţat. Proprietarul bălţii a fost foarte prietenos şi m-a lăsat. Când s-a dezgheţat apa, am văzut că e un loc bun să mă dau cu windsurful. E un pic cam mică pentru cei avansaţi, dar pentru începători şi intermediari e numai bună”, a declarat Marcel Neag.

Sporturi nautice pe balta de la Săcălaz


 

„Poţi să mergi la Balaton, dar e bine să ai şi locuri aproape de casă”
 

De aici până la un centru de închiriere de echipament şi iniţere în acest sport a fost doar un mic pas. Balta de la Săcălaz este ideală pentru cei care vor să descopere windsurfingul, pentru cei care vor să savureze o inedită aventură pe apă. 

„La schi, visezi la Austria, dar nu strică să ai o pârtie cât mai aproape, să poţi ieşi într-un week-end. La fel şi cu windsurf. Poţi să mergi la Balaton, dar e bine să ai şi locuri aproape de casă. La mare, pe lacurile din ţară, în Bucureşti, a început să devină o modă windsurfingul. Am zis că Timişoara are potenţial, deşi nu a existat un loc unde să practici acest sport”, a adăugat Marcel Neag. 

image

Practică windsurfingul de peste 20 de ani

Marcel Neag practică windsurfingul de mai bine de 20 de ani, aşa că e în măsură să dea sfaturi utile. „Pe timp de iarnă schiez. Era o mare problemă când venea vara. La un moment dat, la mare, am văzut un windsurf pe plajă. Asta a fost acum 23 de ani. Am zis că s-ar putea să fie varianta alternativă la schi. Am încercat, mi-a plăcut. În perioada aia era destul de greu să găseşti la noi, aşa că mi-am cumpărat primul windsurf din piaţa de la Debrecen, din Ungaria. Am descoperit singur tainele acestui sport”, afirmă Marcel Neag, care a experimentat windsurfingul pe numeroase lacuri din ţară şi strănătate. 

image

Este primul sezon estival pe balta de la Săcălaz, iar curioşi sunt destui, afirmă Neag. „Sunt mulţi ca mine, care caută alte provocări. Vin mulţi să experiemnteze windsurfingul. După o oră-două de stat pe placă, o mare parte îşi doresc să continue să înveţe, să practice acest sport”, a mai spus Marcel Neag. 

   

Sporturi nautice pe balta de la Săcălaz

Preţurile sunt adaptate în funcţie de echipament, de vele, de placă. Costă între 40 şi 80 de lei. 

O velă mare este pentru un vânt slab 

În afară de lac şi de vânt, practicantul trebuie să aibe echipament, format dintr-o placă de windsurf, catarg şi vela. 

„Velele se aleg în funcţie de greutatea ta şi de intensitatea vântului. De obicei am la mine trei-patru vele, să fiu pregătit pentru diverse viteze ale vântului. O velă mare este pentru un vânt slab, să ai suficientă tracţiune. Mergi mai repede cu vele mai mici, care se folosesc pe vânt tare. Cei foarte experimentaţi, care se dau pe uragane, au vele de trei metri pătraţi. Eu pe un vânt slab, mă dau cu o velă de zece metri pătraţi”, a mai spus Marcel Neag.

Sporturi nautice pe balta de la Săcălaz

Cei interesaţi, pot cumpăra echipament atât din comerţul din Timişoara cât şi de pe Inetrnet. Preţurile pornesc de la 500 de euro şi ajung la peste 3.000 de euro. 

   

Sport nautic pe balta de la Săcălaz

Pe lângă windsurfurile lui Marcel Neag, pe balta de la Săcălaz mai este un catamaran, o iolă (ambarcaţiune sportivă uşoară, cu o velă prinsă de un catarg, condusă de o singură persoană), o barcă electrică pentru plimbări pe baltă, dar şi hidrobiciclete. 

Sporturi nautice pe balta de la Săcălaz

Adâncimea bălţii este relativ mică, de aproximativ 1,8 metri, fiind amenajat artificial pentru pescuit sportiv. Vegetaţia acvatică este reprezentată prin stuf. 

Amatorii de peşte nu trebuie să se îngrijoreze. Ei au acolo încă două lacuri amenajate pentru ei, populate cu patru tone crap, două tone caraş şi două tone fitofag.

Proprietarul lacurilor a deschis, în urmă cu mai bine de zece ani, o pensiune cu 20 de locuri, dar şi un restaurant, numai bun pentru cei care vin să facă sport pe baltă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite