Palat ţigănesc, la un pas să fie confiscat. Cum a ajuns menajera unui clan de romi proprietară pe vila furată cu acte false de mafia imobiliară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vila de pe strada Loga nr 52 este la un pas de să fie confiscată de la un clan de romi şi restituită Statului Român FOTO Daniel Dancea
Vila de pe strada Loga nr 52 este la un pas de să fie confiscată de la un clan de romi şi restituită Statului Român FOTO Daniel Dancea

Unul dintre cei mai bogaţi romi din România, considerat „naşul” mafiei imobiliare din Timişoara, a fost condamnat în primă instanţă la peste 10 ani de închisoare pentru preluarea unor imobile cu acte false. Curtea de Apel Timişoara a dispus odată cu condamnarea lui Cârpaci şi confiscarea unei vile de romi din centrul Timişoarei, furată cu acte false acum 20 de ani. În caz apar menajera baştanului şi bunicul concubinei sale, decedat între timp.

În anul 2010, Ionelaş Cârpaci a fost trimis în judecată pentru înşelăciune şi falsuri după ce a preluat mai multe imobile de la stat, folosindu-se de acte false. După cinci ani de proces, Ionelaş Cârpaci a fost condamnat la 10 ani şi 4 luni de închisoare. Condamnarea baştanului a venit la pachet cu obligaţia de plată a unor daune civile şi morale, dar şi cu confiscarea unui palat din centrul Timişoarei pe care Ionelaş l-a furat în 1995 cu acte false, l-a vândut de mai multe ori, fictiv, pentru a se pierde urmele, iar în final l-a vândut unuia din cei mai discreţi baştani din Timişoara, Momiţă Bona.

Dacă sentinţa Curţii de Apel Timişoara rămâne aceeaşi la Curtea Supremă, Momiţă Bona va rămâne fără vila pe care a cumpărat-o de la Ionelaş şi pe care a transformat-o într-una din cele mai somptuoase vile de romi din centrul Timişoarei. Într-o astfel de situaţie, lui Momiţă Bona nu îi va rămâne decât să se descurce cu Ionelaş, de la care a cumpărat clădirea. „La cât a investit acolo, îl cuţitează Momiţă pe Ionelaş”, a este previziunea sumbră şi, totodată, cinică, a unei surse apropiate dosarului.

image

Ionelaş Cârpaci (dreapta), unul din cei mai bogaţi romi din România, condamnat în primă instanţă la peste 10 ani de închisoare

Povestea falsurilor de acum 20 de ani

Istoria falsurilor de pe bulevardul CD Loga 52 (în apropierea Prefecturii Timiş) începe în 1995. Încă de la vremea respectivă, Ionelaş, care are şi cetăţenie germană, se deplasa cu uşurinţă în Germania. Acolo a pus la cale şi falsurile pentru preluarea superbei vile de pe strada Loga 52, clădire a statului nerevendicată şi aflată în administrarea Primăriei Timişoara. „La data de 07.06.1995, cu prilejul unei vizite în Germania a conceput cu ajutorul unor persoane rămase neidentificate o procură judiciară în limba germană denumită „Vollmacht” cu care soţii Ienciu Gheorghe şi Ienciu Rozalia (n.r. foştii proprietari ai imobilului) l-au împuternicit pe numitul Savu Ioan din Bocşa Română să vândă imobilul din Timişoara str. Diaconovici Loga nr. 52, fost 40 cu grădina de 1200 mp”, se arată în rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Ionelaş, unde se mai precizează că Savu nu este nimeni altul decât bunicul Mirelei Stanca, concubina lui Ionelaş, devenit după schimbarea numelui Ionel Sandner.

Întors în ţară, Ionelaş a tradus procura falsificată la un traducător autorizat şi a pus la punct prima tranzacţie formală. „Pionul” Savu i-a vândut casa menajerei lui Ionelaş, Maria Prodea. Tranzacţia a fost legalizată în 17 iulie 1995 la Notariatul de Stat Timiş de către notarul de stat Mariana Bulugea. „S-a mai observat că, conform aceluiaşi „modus operandi” inculpatul Sandner Ionel nu apărea în acte ca şi cumpărător al unor astfel de imobile, folosind de fiecare dată persoane interpuse şi de regulă în final pe concubina sa Stanca Mirela”, au mai arătat procurorii.

Profitând de faptul că, deşi proprietar al clădirii, Statul Român nu era intabulat în cartea funciară, după realizarea tranzacţiei fictive, Ionelaş a intabulat-o pe menajera sa Maria Prodea, ca proprietar al vilei de pe Loga 52. Devenită proprietară şi coordonată de Ionelaş, menajera sa a anunţat Primăria Timişoara că a devenit proprietară pe clădirea în care se aflau chiriaşi. „La data de 07.09.1995 sub nr. 2451/26.09.1995, SA Urbis a comunicat soţilor Prodea la adresa C.D. Loga nr. 52 că a luat la cunoştinţă că aceştia au devenit proprietari şi drept urmarea le-a predat lista cu titularii contractelor de închiriere celor care locuiau în imobil precum şi fişele locative ale apartamentelor. S-a constatat că predarea efectivă a acestui imobil nu a fost făcută nici în momentul întocmirii rechizitoriului, reuşindu-se doar operaţiunea de scoatere din evidenţă a acestui mijloc fix”, se mai arată în rechizitoriu.

Cu contractele de închiriere la mână, Ionelaş a început evacuarea chiriaşilor, prezentându-se ca fiul al menajerei sale, devenită proprietară a clădirii. Au urmat apoi alte tranzacţii fictive prin care Ionelaş a încercat să piardă urma falsurilor. După o anchetă jurnalistică, Ionelaş i-a atras în schemă şi pe soţii Ienciu, care locuiesc în Arad şi care aveau dreptul să revendice imobilul. Practic, unul dintre cumpărători le-a vândut casa soţilor Ienciu, care au revândut-o, la şapte zile de la tranzacţie, concubinei lui Ionelaş, Mirela Stanca. Tăcera soţilor Ienciu a fost cumpărată cu 17.000 de mărci.

Ilegalităţi după ilegalităţi

Tranzacţia finală a fost realizată în aprilie 1997, când vila le-a fost vândută lui Momiţă Bona şi Jurj Florea pentru suma de 73.000 de mărci germane. Ancheta procurorilor a scos la iveală că „până la vânzarea către cumpărătorul Momiţă Bona şi Jurj Florea nici una din sumele menţionate ca preţ al imobilului nu au fost plătite, ceea ce demonstrează falsul contractelor de vânzare cumpărare dirijate toate de Sandner Ionel care a făcut aceste vânzări în cascadă cu scopul de a obţine în final produsul infracţional sub prezentarea unei aparenţe legale”. Chiar şi aşa, procurorii au arătat că inclusiv ultima tranzacţie a fost ilegală pentru că „Momiţă Bona nu putea cumpăra terenuri în România fiind apatrid, iar Jurj Florea, care apare ca şi cumpărător, nu a dat nici un ban, rezultând că întreaga sumă a fost plătită de Momiţă Bona”.

Loga 52 FOTO Daniel Danccea

Vila de pe strada Loga din Timişoara care este la un pas de a reveni în proprietatea statului FOTO Daniel Dancea

Pentru toate aceste motive, procurorii au cerut anularea contractelor încheiate în baza unor falsuri. Pe latură penală, Ionelaş a scăpat de acuzaţii pentru că faptele s-au prescris, dar printr-o decizie fără precedent, judecătorul Florentina Pârvu  a dispus anularea contractelor şi confiscarea vilei pe care ultimul cumpărător, Momiţă Bona, a renovat-o „la cheie”. „Instanţa constată că toate aceste contracte sunt fictive, că persoanele care au cumpărat respectiv revândut imobilul sunt persoane interpuse de către inculpatul Sandner Ionel pentru a acoperi ilegalitatea comisă cu prima vânzare bazată pe o procură falsă, imobilul fiind vândut deşi se afla în proprietatea statului, aşa cum s-a arătat”, a arătat judecătorul.

Magistratul a arătat că nici Momiţă Bona, actualul proprietar al clădirii nu a fost cumpărător de bună credinţă. „Nici unul dintre dobânditori nu a fost de bună credinţă, deşi ultimul a arătat că i-a plătit inculpatului suma de bani înscrisă în contract, instanţa reţine că nu a fost dovedit acest aspect. Mai mult, din cuprinsul ultimului contract de vânzare-cumpărare se reţine că terenul este cumpărat de Jurj Floare, aceasta arătând în faza de urmărire penală , în declaraţia sa că nu a plătit nici o sumă de bani, contractul fiind astfel lovit de nulitate absolută, pentru lipsa preţului, în totalitate”, mai arată sentinţa Curţii de Apel Timişoara, care a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite