Mircea Mihăieş, la întâlnirea cu Traian Băsescu: "Dacă le dai studenţilor să citească bibliografia obligatorie spun că eşti... nazist"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Mihăieş la întâlnirea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară FOTO Ştefan Both
Mircea Mihăieş la întâlnirea organizată de Fundaţia Mişcarea Populară FOTO Ştefan Both

Preşedintele Traian Băsescu, care a fost prezent duminică la Timişoara, a ţinut să îi ia apărarea lui Mircea Mihăieş, catalogat fascist de către premierul Victor Ponta.

Băsescu a vorbit la Timişoara despre politizarea Institutului Cultural Român după venirea Guvernului USL şi a subliniat că în mandatul condus de Horia Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş, ICR a avut parte de cel mai mare respect din partea instituţiilor de cultură din lume. 
 

„România nu a avut niciodată o mai bună promovare a culturii şi artei în afara ţării ca în mandatul condus de Horia Roman Patapievici şi Mircea Mihăieş. Institutul Cultural Român a fost desemnată să conducă o organizaţie a instuţiilor culturale de prestigiu din lume, unde erau, spre exemplu, Servantes sau Goethe. A fost o mare onoare pentru noi. Vrea să vă spun că eu nu am cerut niciodată nimic de la ICR. Am lăsat institutul să îşi facă treaba. Un stat care se respectă îşi pune acolo oamenii cei mai valoroşi. Intervenţia brutală a politicului a făcut mult rău”, a spus Traian Băsescu.
 

Mircea Mihăieş a fost invitat alături de Traian Băsescu la întâlnirea de duminică, de la Casa Adam Muller Guttenbrunn. 


„Pe vremea mea, la Facultatea de Litere i se spunea <Facultatea de citit romane>. Acum dacă le dai să citească bibliografia obligatorie spun că eşti nazist. Că tot e la modă. Cartea este oglinda unui om, un sfătuitor. Pui unele întrebări şi găseşti răspunsuri la întrebări la care nu te-ai fi gândit. Noi nu am vrut să fim originali la ICR. Acesta este boala noastră, tot vrem să fim unici, irepetabili. Noi ne-am dus la instituţiile culturale celebre şi ne-am interesat cum funcţionează”, a declarat Mircea Mihăieş.

Citiţi şi

Societatea Timişoara protestează vehement faţă de grosolana jignire adusă lui Mircea Mihăieş de către Ponta

Scriitorul Daniel Vighi: “Victor Ponta poate deveni un Putin al României. Este foarte posibilă o nouă dictatură”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite