Medic stomatolog, despre viitorul lucrărilor dentare: „Când se va scoate un dinte, automat va fi o regulă să se pună un implant“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii stomatologi nu recomandă implanturile decât în situaţii extreme, când dintele şi rădăcina nu mai pot fi salvate.

Sfatul medicilor stomatolog este ca oamenii să aibă cât mai mult grijă de dinţi, să îi trateze la timp şi să facă tot ce pot pentru a-i păstra. Atunci când aceştia nu mai pot fi salvaţi, se poate face un implant. Implantul dentar este de fapt un şurub de titan care se înşurubează în os, care ţine locul rădăcinii dintelui, cea care ţinea de fapt parte de sus, coroana dintelui.

Medicii stomatologi nu recomandă implanturile decât în situaţii extreme, când dintele şi rădăcina nu mai pot fi salvate.

„Deşi implanturile aduc un avantaj financiar destul de mare în această profesie, vă spun că cel mai bun implant este rădăcina dintelui respectiv. Categoric cea mai bună variantă este să se reuşească salvarea rădăcinii sau salvarea dintelui. Niciodată nu ar trebui să se privească implantul dentar ca o soluţie mai bună decât ce a creat natura, rădăcina unui dinte sau dintele. Indiscutabil trebuie să se facă tot ce se poate pentru salvarea dintelui respectiv“, a declarat stomatologul Andrei Gavrilovici, asistent universitar la Facultatea de Stomatologie din Timişoara.

Dacă totuşi s-a pierdut dintele natural, Andrei Gavrilovici recomandă implantul în detrimentul punţilor dentare.

„În lumea de azi, în 2018, să şlefuim, să preparăm, să pilim doi dinţi vecini ca să punem o punte mi se pare prea mult. Aşa cum au dispărut dischetele şi au lăsat loc CD-urilor, iar acum dispar şi CD-urile, loclul lor fiind luate de USB-uri, aşa şi varianta cu puntea dentară, cu restaurarea protetică fixă, îşi trăieşte ultimii ani. Asistăm la ultimele clipe ale punţilor dentare, în viitor, atunci când se va scoate un dinte, automat va fi o regulă să se pună un implant dentar. Pentru că e atât de simplu şi cu un rezultat predictibil“, a mai spus Gavrilovici.  

Legat de preţurile încă destul de ridicate, medicul timişorean susţine: „Am observat că mai toţi pacienţii noştri care au probleme dentare vin cu Iphonuri 9, Samsung 8 şi alte telefoane de ultimă generaţie. Acele telefoane sunt folosite trei sau cinci ani. Un implant corect inserat, într-un moment bine ales, te poate duce la o perioadă de folosinţă de peste zece ani de zile. Aşadar, la acelaş preţ cu unul dintre telefoanele menţionate. Scump e o chestie relativă“, a mai spus Andrei Gavrilovici.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite