FOTO VIDEO La Timişoara, renii lui Moş Crăciun chiar pot să zboare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de copii l-au întâmpinat cu urale pe Moş Crăciun în centrul Timişoarei. Cel mai popular bătrânel din lume a ajuns în mijlocul lor însoţit de un ren şi de doi spiriduşi, călătorind într-un mod inedit: au coborât pe frânghie din balconul Operei.

De la începutul lunii decembrie, Moşul i-a anunţat pe copii că aşteaptă scrisorile lor într-o cutie special amenajată lângă bradul de 12 metri din centrul Timişoarei. Au fost invitaţi să-i scrie moşului copii care nu au împlinit 11 ani, iar sâmbătă, după ce le-a citit scrisorile, Moş Crăciun a venit în Piaţa Victoriei pentru a le aduce cadouri.

Sosirea Moşului a fost prefaţată de un spectacol care le-a făcut celor mici aşteptarea mai uşoară. Teatrul pentru copii şi tineret „Merlin” din Timişoara a pus în scenă spectacolul „Îl căutăm pe Moş Crăciun”, o reprezentaţie interactivă plină de culoare, muzică şi dans, care i-a încântat pe copiii prezenţi în centrul oraşului.

Sosirea lui Moş Crăciun a fost însoţită de uralele celor mici, vizitatorul mult-aşteptat „aterizând” în mijlocul lor după ce a coborât pe o cordelină, cu ajutorul unui troliu, de la balconul Operei, cu sprijinul inimoşilor voluntari de la Salvo, formaţiunea de intervenţie rapidă care aparţine Compartimentului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Timişoara.

Moşul a traversat apoi platoul din faţa Operei, vorbind cu toţi copii pe care i-a întâlnit pe drumul până la scenă, unde a dansat alături de membrii trupei „Merlin”, iar apoi a luat loc pe jilţul său şi a început să împartă cadouri celor mici. Aproximativ 100 de copii au trimis scrisori Moşului şi au fost chemaţi pe scenă pentru a primit câte un cadou.

image

Foto

image

După ce Moş Crăciun şi-a făcut treaba, şi părinţii prezenţi în Piaţa Victoriei au primit un cadou, evenimentul pentru copii fiind urmat de spectacolul „Bună vremea, oameni buni” - colinde şi obiceiuri prezentate de Ansamblul folcloric „Timişul” al Casei de Culturã a Municipiului Timişoara. De altfel, şi spectacolul pentru copii, cu tot cu venirea Moşului, a fost realizat cu ajutorul edililor, ca parte din evenimentele incluse în Târgul de Crăciun care este deschis în centrul oraşului de la 1 decembrie. Căsuţele vor rămâne în Piaţa Victoriei până pe 5 ianuarie 2014.

În clipul de mai jos puteţi vedea sosirea moşului în Piaţa Victoriei din Timişoara:

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Goana după cadou. Jucăriile, cele mai căutate produse înainte de Crăciun

FOTO Piaţa brazilor de Crăciun în Timişoara: de la 50 la 1.200 de lei

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite