Industria socialistă a dublat populaţia Timişoarei în decurs de 20 de ani. Forţă de muncă din Oltenia şi Moldova
0
Numărul locuitorilor în Timişoara a crescut vertiginos odată cu construirea marilor fabrici comuniste. Autorităţile au adus forţă de muncă cu precădere din Moldova şi Oltenia, dar şi din Ardeal.
Ca în întreaga ţară, economia Timişoarei a fost dirijată pe calea industrializării forţate, cu mari eforturi din partea statului şi cu multe sacrificii din partea populaţiei. „Până în anul 1965, investiţiile au fost orientate către industria alimentară, textilă, prelucrarea metalelor şi a lemnului, iar în perioada 1965-1980 a fost mărită capacitatea de producţie a fabricilor: Electrobanat, Electromotor, Uzinele Textile, Uzinele Mecanice, Combinatul de Industria Lemnului, Combinatul de Industrie Alimentară etc. Au fost construite mai multe întreprinderi foarte mari, în care lucrau mii de muncitori: Fabrica de Tramvaie, Fabrica de Zahăr, AEM, Tehnometal, Electrotimiş, Optica etc. Toate, fără excepţie erau mari consumatoare de energie şi materii prime, chiar dacă o parte din produsele lor mergeau chiar şi la export”, a declarat istoricul Ioan Haţegan.
Planificare economică păguboasă
Istoricul susţine că în dezvoltarea industriei timişorene s-au luat în considerare mai mult criteriile cantitative (valoarea investiţiilor, volumul producţiei, numărul de angajaţi) şi mai puţin cele calitative (calitatea produselor, productivitatea muncii, utilizarea tehnologiilor avansate).
„Din această cauză evoluţia industriei în anii socialismului a urmat calea extensivă, capacităţile de producţie şi forţa de muncă fiind neraţional utilizate, iar costurile produselor industriale erau mai ridicate decât în alte ţări. Planificarea economică întocmită la nivel central a creat mari dificultăţi industriei oraşului. Creşterea planului de producţie nu era însoţită de asigurarea materiilor prime necesare şi de dotarea corespunzătoare cu utilaje performante. Uneori nu erau asigurate contractele de vânzare şi o parte a producţiei rămânea în stocuri şi conducea la blocaje financiare”, a afirmat Haţegan.
Numărul locuitorilor a crescut vertiginos
În Timişoara anului 1956 trăiau 125.052 de locuitori. În 1966, la Timişoara locuaiu deja 174.243 de persoane (109.100 se declarau români, 25.058 germani, 31.016 maghiari, 4.119 sârbi, 2.590 evrei, însă au fost şi alte minorităţi precum bulgari, slovaci, ucraineni şi ţigani). În 1977, populaţia a crescut la 269.353, iar la revoluţie a depăşit deja 320.00 de locuitori. Numărul locuitorilor s-a dublat, în decurs de 20 de ani, odată cu construirea marilor fabrici comuniste. Autorităţile au adus forţă de muncă cu precădere din Moldova şi Oltenia, dar şi din Ardeal.
„Sistemul „întrecerilor socialiste” pentru îndeplinirea planului de producţie ducea la muncă suplimentară pentru angajaţi, de cele mai multe ori neplătite, de accentuarea oboselii personalului. Astfel, muncitorii au devenit tot mai indiferenţi faţă de calitatea producţiei ca şi faţă de bunul mers al întreprinderilor”, a mai spus Ioan Haţegan.
Construirea de cartiere pentru clasa muncitoare
Autorităţile au fost nevoite să ia măsuri pentru asigurarea spaţiilor de cazare necesare. S-au construit cartiere întregi de blocuri. Multe familii au beneficiat de împrumutri de la stat, plătite în rate, pentru construirea de apartamente.
Au apărut cartierele Calea Şagului, Zona Dâmboviţa, Zona Circumvalaţiunii, Calea Lipovei, Calea Aradului, Calea Dorobanţilor, Zona Soarelui etc.
Fireşte că şi goana după cantitate a prejudiciat calitatea clădirilor, indiferent de destinaţia lor. Puţine edificii monumentale semnificative au îmogăţit zestrea edilitară a oraşului între 1945 şi 1989.
Citiţi şi:
Ion Mihai Pacepa, spaima bagajelor lui Guban: „Au trimis un bandit pe capul nostru în Germania”
Industria auto din vestul României este gata să producă maşina bănăţeană
Se încarcă comentariile...
