FOTO Prima “piatră de poticnire” din România a fost pusă la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima piatră de poticnire din România a fost pusă la Timişoara FOTO Ştefan Both
Prima piatră de poticnire din România a fost pusă la Timişoara FOTO Ştefan Both

Artistul german Gunter Demnig a montat piatra comemorativă în faţa casei în care a locuit Lorand Bloch, una dintre victimele din Timişoara ale Holocaustului.

La iniţiativa artistului german Gunter Demnig, au fost puse peste 47.000 de pietre, în 18 ţări din Europa, care amintesc, fiecare, de câte o persoană care a fost victimă a Holocaustului. Prima “piatră de poticnire” (în germană „Stolperstein“), cum este denumită ea, a fost montată la Koln, în anul 1996. De atunci, în Germania au fost puse 950 de asemenea pietre care spun povestea unei persoane care a suferit de pe urma Holocaustului. Acum a venit şi rândul României. 


“Mă bucur să fiu aici, deşi poveştile din spatele acestor pietre nu sunt deloc vesele. Mă bucur însă că am adăugat încă o ţară. M-am gândit la toate ţările unde au existat victime ale regimului nazist. Au fost peste şase milioane de victime. Ştiu că nu voi reuşi să pun o piatră la fiecare. Dar începem de jos şi încet putem să comemorăm câte un om pentru că nu trebuie să uităm. Ca să citeşti ce scrie pe piată, trebuie să te apleci în faţa acelui om”, a declarat Gunter Demnig. 
 

Personajul ales la Timişoara este Lorant Bloch, un evreu care a murit în lagărul de muncă de la Păuliş-Ghioroc (judeţul Arad), în 12 noiembrie1943. Piatra a fost pusă chiar în faţa casei în care a locuit Bloch.


Pe piatra din faţa casei aflate în Piaţa Romanilor nr.8, din cartierul Fabric, scrie: “Aici locuia Bloch Lorand. Născut 1909. Concentrat muncă. F.O.1941. Det. Păuliş. Mort 12.11.1943”. 


Evenimentul face parte din iniţiativa membrilor proiectului „Istoria altfel”, care aparţine unui grup de tineri din Germania şi Timisoara. În perioada 2 – 9 august 2013 aceştia au făcut cercetări în Arhivele Naţionale ale României, au discutat cu supravieţuitori ai Holocaustului şi au vizitat comunitatea şi sinagogile din oraş.
 

Citiţi şi:

INTERVIU Profesorul Carol Iancu, de la Montpellier: “Există un antisemitism puternic astăzi. Rasismul este frica de cealălalt şi provine de la necunoaştere”

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite