Everest Summit 2014, Ziua 1: Horia Colibăşanu a plecat spre Nepal
0Horia Colibăşanu, alpinistul român cu cele mai bune performanţe la altitudine extremă, a plecat pe 25 martie spre Kathmandu, capitala Nepalului. Obiectivul este Vârful Everest, fără oxigen suplimentar, în premieră românească
Expediţia Everest Summit 2014 (aprilie-mai) are ca obiectiv final atingerea vârfului Everest (8.848m) din masivul Himalaya, în stil alpin - fără oxigen suplimentar şi ghizi (şerpaşi).
Din cele peste 5.650 de ascensiuni reuşite ale Muntelui Everest, doar 173 au fost realizate fără oxigen suplimentar, adică 3%, potrivit lui Eberhard Jurgalski, o autoritate în domeniu. Horia îşi propune să includă România pe lista scurtă a naţiunilor cu această performanţă.
Horia va face echipă cu slovacul Peter Hámor (cu zece vârfuri de 8.000m în palmares), unul dintre cei mai buni alpinişti din lume la ora actuală. Cei doi vor aborda Vf. Everest pe ruta nordică, prin Tibet (China).
Horia este singurul român care a reuşit ascensiunea vârfurilor Annnapurna, K2 şi Dhaulagiri, trei din Top5 vârfuri mortale din lume. Toate ascensiunile lui Horia au fost realizate fără oxigen suplimentar şi fără ghizi (şerpaşi).
Îl puteţi urmări pe Horia Colibăşanu cum avansează pe hartă, live, pe site-ul Koyos, unul dintre sponsorii expeditiei (www.koyos.ro/horia).
Citeşte şi:
Revoltă pe Himalaya: Timişoreanul Horia Colibăşanu şi-a salvat colegii alpinişti de linşajul nepalezilor