Doi copii din Timişoara vor cânta în spectacolul de deschidere al Eurovision 2015, alături de „Femeia cu barbă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andreas şi Theodor Martonosy sunt doi fraţi din Timişoara care fac parte din cel mai prestigios cor de băieţi din lume, Wiener Sangerknaben. Cei doi băieţi vor urca pe scenă în spectacolul de deschidere al Eurovision 2015.

Fraţii Andreas şi Theodor Martonosy străbat lumea în lung şi-n lat cu corul Wiener Sangerknaben, considerat cel mai renumit cor de băieţi din lume. Ansamblul din capitala Austriei, din care fac parte copii cu vârste între 10-14 ani, a fost înfiinţat în 1498 de Împăratul Maximilian al II-lea. Andreas, acum în vârstă de 14 ani, a fost primul care a ajuns la şcoală în Austria. 
 

„După terminarea Liceului <Nikolaus Lenau> din Timişoara, Andreas s-a dus în clasa a V-a la cel mai bun liceu din Viena, <Terezium>. El a vrut să plece. Trei luni a plâns. Ne-a convins că se va descurca şi l-am lăsat. A făcut doar un semestru la <Terezium>. După un concert de Anul Nou al Filarmonicii din Viena am văzut aceast cor pe scenă. Atunci am zis că merită să încerce şi el. Iniţial a trebuit să dea câteva probe, dar a fost acceptat. Condiţia era să se mute la gimnaziul Wiener Sangerknaben”, a povestit avocata Laura Martonosy, mama celor doi copii.


O altă condiţie pentru cei din Wiener Sangerknaben este să locuiască în căminul şcolii, tocmai pentru a fi mai aproape unii de alţii şi pentru a fi pregătiţi pentru îndelungatele turnee. 


Înconjurul Pământului la 14 ani


Andrea Martonosy a văzut deja aproape toată lumea. Primul său turneu a fost în 2012, de 11 săptămâni, în Japonia. Au urmat Columbia, Venezuela, Ecuador, Guatemala, Costa Rica, Mexic, Honduras, Canada, SUA, China, Hong Kong, Makao, Coreea de Sud, Taivan, Singapore, Malaiesia, Tailanda. În Europa, a concertat în Grecia, Germania, Elveţia, Slovenia, Italia, iar în urmă cu o lună a revenit dintr-un turneu din Turcia. 
 

„Iniţial corul înfiinţat acum 500 de ani de împăratul Maximilian al II-lea cânta, în fiecare duminică, în timpul slujbei de la biserică. Apoi au început să aibă şi repertoriu clasic. Cu excepţia a doi ani de pauză după destrămarea Imperiului Austro-Ungar, corul a funcţionat în permanenţă”, a mai spus Laura Martonosy.

image


Andreas Martonosy încheie activitatea din cor în această vară
 

Andreas Martonosy citea cărţi în trei limbi, română, germană şi italiană încă de la grădiniţă. Părinţii l-au dat la şcoală la cinci ani şi nouă luni. 


Nu au voie să neglijeze şcoala


Andreas a fost urmat la Viena de fratele său Theodor, care este cu trei ani mai mic ca el. „I-am spus că merge numai dacă doreşte. I-am explicat că nu trebuie să îşi urmeze fratele, că poate să facă ce vrea să îşi urmeze drumul său în viaţă. Theodor a vrut şi el la Viena. El este cu totul diferit de Andreas, din toate punctele de vedere”, a mai spus mama copiilor.
 

Andreas şi Theodor sunt singurii copii din România din corul vienez. Mai au colegi de origini româneşti, însă aceştia s-au născut şi trăiesc în Austria.

image

Corul  Wiener Sangerknaben înainte de plecarea într-un turneu

Copiii sunt foarte ocupaţi cu studiile, orele de canto şi repetiţiile riguroase din Austria, cât şi cu numeroasele turnee la care participă. Practic, ei au doar un weekend liber pe lună, iar atunci se duc părinţii la Viena, pentru a nu-i pune pe drumuri pe cei mici. 


„Nu au voie să neglijeze şcoala. Au acces la internet la anumite ore, dar nu au acces la Facebook! Eu le-am spus că muzica e doar hobby-ul. Andreas va absolvi gimnaziul pe 3 iulie. El termină şi cu corul. Urmează să meargă la liceu. Tot la Viena”, a mai declarat Martonosy.
 

Cei doi fraţi studiază şi câte un instrument la Viena. Andreas cântă la pian, în timp ce Theodor se perfecţionează la chitară clasică. 


Pe scena de la Eurovision 2015


Andreas şi Theodor Martonosy au primit cu bucurie vestea că vor concerta în deschiderea finalei concursului Eurovision 2015, care va fi găzduită de Viena, în zilele de 23 şi 24 mai. 

image


Theodor, Laura şi Andreas Martonosy într-un aeroport
 

În cadrul showului de deschidere, corul Wiener Sangerknaben va avea o prezenţă specială alături de Konchita Wurst, supranumită „Femeia cu barbă”, câştigătoarea ultimei ediţii a Eurovision.


“Andreas şi Theodor au explodat de bucurie când au auzit că vor cânta la Eurovision. Le şi place piesa celor de la Voltaj, pe care ştiu să cânte toată. Ei vor vota pentru reprezentanţii României, pentru că o pot face din Austria”, a încheiat Laura Martonosy, mama copiilor din corul Wiener Sangerknaben.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite