Conferenţiarul de la Universitatea de Medicină, Daniel Cioca, acuzat că lua şpagă de la studenţi, a fost pus în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii Curţii de Apel Timişoara au considerat că Daniel Cioca nu reprezintă un pericol pentru societate şi nici nu mai poate influenţa cercetările, care au fost încheiate.

Conferenţiar doctor Daniel Cioca, profesor la Universitatea de Medicină “Victor Babeş” din Timişoara, urmează să fie pus în libertate. Aşa au decis judecătorii Curţii de Apel Timişoara, care au admis recursul depus de Cioca. 

“Până acum s-a invocat că aş putea influenţa depoziţiile martorilor. Acum s-a terminat. Acuzarea a avut la dispoziţie două luni. În numele unui act de justiţie echitabil, vă solicit să mă lăsaţi în libertate pentru a-mi putea pregăti apărarea. Vreau să aduc martori, înscrisuri universitare şi bancare pe care în condiţii de privare de libertate nu le pot obţine”, a spus Daniel Cioca în faţa instanţei, citat de pressalert.ro. 


Profesorul de la catedra de Biologie Celulară şi Moleculară a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, pentru că a primit bani de la studenţi ca să-I treacă examenele. Procurorul a cerut şi confiscarea extinsă a averii. 


Daniel Cioca a fost reţinut pe 8 februarie, după un flagrant realizat cu ajutorul SRI. Procurorii de la Tribunalul Timiş au cerut imediat arestarea preventivă. 


Daniel Cioca a cerut conducerii Universităţii de Medicină să îi exmatriculeze pe studenţii care i-au dat mită, iar organelle de urmărire penală să se autosesizeze şi să deschidă dosar de dare de mită pe numele lor. 


La dosar există înregistrări video şi declaraţii ale mai multor studenţi care au dat şpagă profesorului pentru a promova examenul de Biologie Celulară şi Moleculară. Cei mai mulţi ofereau banii în plic, iar sumele erau cuprinse între 100 şi 300 de euro.

Nu şi-a ridicat niciodat banii din conturi

Conform site-ului www.opiniatimisoarei.ro, procurorii au verificat situatia financiara a profesorului Daniel Cioca. Profesorul a depus sume importante, dar niciodată nu a scos bani. 


“La BCR avea un depozit de  25.000 de lei, din septembrie 2009, precum şi  aproape 10.000 de lei în contul de salariu. La BRD, Cioca avea 40.000 de lei înca din aprilie 2010. La Bank Leumi România, conferenţiarul avea un depozit de  153.000 de lei, din noiembrie 2012, şi unul de aproape 70.000, din decembrie 2012. La Banca Transilvania, profesorul mai are un depozit de peste 33.000 de euro şi unul de 122.000 lei, ambele făcute la începutul anului 2013.


Potrivit rechizitoriului, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara, din munca la catedră şi cercetare, din 2007 pâna în 2012,  a realizat venituri de aproximativ 500.000 de lei. Procurorii au notat şi ca, din 2005, profesorul nu şi-a mai scos banii de salariu din banca, ci doar a adaugat sume sau a facut depozite”, scrie opiniatimisoarei.ro. 
 

Interesant însă că, după ce a fost ridicat de procurori,  din conturile profesorului au fost transferate sume în conturi aparţinând mamei sale. Este vorba de 33.500 euro şi 122.060 lei. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite