Dăncilă, la Timişoara: „Dacă eu aveam un eşec, multe femei care vor să facă carieră erau marcate. Am dat un impuls femeilor din România“
0Viorica Dăncilă a declarat vineri, la Timişoara, că este convinsă că va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, alături de Klaus Iohannis. Mai mult decât atât, Viorica Dăncilă s-a declarat chiar convinsă că va câştiga alegerile şi că va fi primul preşedinte femeie.
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Consiliului Judeţean Timiş, premierul demis, Viorica Dăncilă, a lansat mai multe atacuri la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-a provocat, din nou, la duel în cadrul unei dezbateri televizate.
„Trebuie să intrăm în turul doi şi vom intra în turul doi pentru că sunt singurul contracandidat al lui Klaus Wener Iohannis. Vom câştiga alegerile prezidenţiale”, a spus Viorica Dăncilă.
Candidatul PSD a mai declarat, la Timişoara, că de 15 ani România a avut preşedinţi ai ţării „bărbaţi care au adus multă dezbinare şi foarte multă ură“ „Putem asculta ceea ce se întâmplă afară (n.r. - huiduieli) şi cred că o femeie-preşedinte poate aduce consensul şi echilibrul. (...). O femeie preşedinte poate să îi trateze pe români ca pe propria familie, poate să se raporteze la pensionari ca la proprii părinţi, la copii ca la proprii copii, poate ajuta femeile din România care muncesc foarte mult şi administrează de fapt familia”, a mai susţinut Dăncilă.
Premierul demis a mai spus că prin ceea ce a făcut din postura de „prima femeie prim-ministru, prima femeie preşedinte de partid social-democrat din România, prima femeie care a condus preşedinţia consiliului rotativ al Uniunii Europene”, a vrut să demonstreze că „o femeie poate”.
„Am depus tot efortul ca să nu dezamăgesc, în primul rând femeile din România pentru că dacă eu aveam un eşec poate multe femei care vor să facă carieră erau marcate de faptul că prima femeie premier a abandondat sau nu a fost destul de puternică sau nu a făcut performanţă. Cred că am demonstrat că pot face acest lucru şi am dat un impuls tuturor femeilor din această ţară”, a mai declarat Viorica Dăncilă, la Timişoara.
Potrivit ultimului sondaj de opinie realizat de IMAS la solicitarea Europa FM, Viorica Dăncilă este plasată pe locul al treilea în cursa pentru funcţia de preşedinte, candidatul cotat cu cele mai mari şanse să intre în turul doi alături de Klaus Iohannis fiind Mircea Diaconu.