Cum au oprit judecătorii nunta unor tineri care „au dat dovadă de nesăbuinţă”
0
Doi tineri din Timiş au fost nevoiţi să amâne nunta pentru că judecătorii nu şi-au dat acordul ca mireasa, minoră, să se căsătorească. Judecătorii au „penalizat” mireasa, care nu a împlinit încă 18 ani, pentru că şi-a programat nunta înainte să obţină acordul instanţei.
Codul Civil al României prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, dar „căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani”. Legea reglementează, însă, modul în care minorii, care nu au împlinită vârsta de 18 ani, se pot căsători. Prima condiţie este ca minorul care vrea să se căsătorească să fi împlinit vârsta de 16 ani. „Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest scop, vor fi ascultaţi şi părinţii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul consiliului de familie”, este prevederea legală care pemite căsătoria minorilor.
Au cerut acordul instanţei cu două luni înainte de nuntă
În baza acestui articol de lege, o fată de 17 ani şi 4 luni din Timiş şi părinţii ei au cerut Judecătoriei Timişoara, în iulie 2021, să autorizeze căsătoria, programată în data de 11 septembrie 2021. În cererea de chemare în judecată, fata a arătat că între ea şi iubitul său „s-a legat în urmă cu doi ani o relaţie de prietenie care s-a transformat într-o relaţie de dragoste şi respect reciproc, care a condus la voinţa liber consimţită din partea lor de a-şi întemeia o familie, după terminarea studiilor liceale ale partenerului”.
Fata a mai arătat că „pentru a duce o viaţă morală, socială şi religioasă în concordanţă cu principiile societăţii civile şi ortodoxe au hotărât de comun acord data cununiei civile şi a celei religioase la data de 11.09.2021”. De asemenea, fata a mai arătat că viitorul său soţ a terminat liceul cu specializarea tehnician în activităţi economice şi urmează să se angajeze contabil la o societate comercială, urmând să asigure cele necesare traiului în comun.
Căsătoria, refuzată de instanţă
Tribunalul Timiş a pronunţat în luna noiembrie 2021 sentinţa finală prin care cererea de căsătorie a tinerei care nu a împlinit încă 18 ani a fost respinsă. Judecătorii au arătat că, deşi condiţiile cerute de lege, inclusiv acordul părinţilor, pentru încheierea căsătoriei există, „nu a fost arătat niciun motiv temeinic care să justifice încheierea unei căsătorii anterior împlinirii vârstei de 18 ani”.
„Faptul că părţile au o relaţie bazată pe iubire, încredere şi respect reciproc, iar familiile acestora sunt de acord cu încheierea căsătoriei dintre cei doi nu sunt suficiente pentru admiterea cererii”, au arătat judecătorii. De asemenea, magistraţii care au refuzat să aprobe căsătoria adolescentei care nu a împlinit încă 18 ani au considerat că tinerii au dat dovadă de nesăbuinţă când au programat nunta înainte de a obţine acordul instanţei.
„Faptul că cei doi şi-au stabilit data încheierii căsătoriei şi au făcut pregătiri în acest sens, anterior încuviinţării instanţei de judecată reprezintă o dovadă de nesăbuinţă specifică persoanelor adolescente, astfel că se impune ca această decizie să fie luată de petentă doar în momentul în care devine majoră”, au arătat judecătorii care i-au obligat pe cei doi tineri să amâne nunta până când mireasa împlineşte 18 ani.
Sute de adolescente au devenit soţii în ultimii trei ani
Instanţele din România au judecat în 2019, 2020 şi 2021 aproape 600 de dosare în care minori, în special fete, au cerut acordul judecătorilor pentru căsătorie. Cele mai multe dintre cereri, aproape 400 au fost admise. Spre exemplu, în cazul a doi adolescenţi, Judecătoria Deta a autorizat căsătoria după ce avocaţii acestora au arătat că cei doi locuiesc deja împreună şi sunt ajutaţi din punct de vedere material de părinţi, fiind în interesul minorilor „să fie legală situaţia”.
Într-un alt caz, Judecătoria Buzău a respins acţiunea prin care o adolescentă de 16 ani a cerut să fie lăsată să se căsătorească cu un bărbat cu 16 ani mai mare, aflat în Penitenciarul Focşani, unde ispăşeşte o pedeapsă pentru loviri şi alte violenţe.
„Instanţa reţine că nu a fost arătat niciun motiv temeinic care să justifice încheierea unei căsătorii anterior împlinirii vârstei de 18 ani. Faptul că părţile au o relaţie bazată pe iubire, încredere şi respect reciproc, iar familiile acestora sunt de acord cu încheierea căsătoriei dintre cei doi, nefiind suficiente pentru admiterea cererii”, se arată în sentinţă, care nu este definitivă.
Judecătorul a mai arătat că luarea deciziei s-au avut în vedere şi concluziile referatului de anchetă psihosocială „în care se arată că pârâtul execută în prezent o pedeapsă privativă de libertate, iar căsătoria cu aceasta nu este în interesul superior al minorei”.