Cabaretul Alhambra, locul unde se găseau cele mai râvnite prostituate burgheze din Timişoara interbelică FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cabaretul Alhambra afuncţionat în Timişoara interbelică, într-o clădire aflată în plin centrul oraşului, în Piaţa Sf.Gheorghe.

Piaţa Sf.Gheorghe din Timişoara şi-a schimbat complet aspectul, în urma proiectului de pietonizare al centrului istoric. S-a transformat într-un amfiteatru scufundat. Odată terminată piaţa, au ieşit în evidenţă frumoasele clădiri din jur, toate aşteaptând însă să fie restaurate. Una dintre ele a scăpat de curând de schele, iar acum poate fi admirată în toată splendoarea ei. Este vorba de fosta casă „La leu”, care are intrarea principală pe strada Enrico Caruso nr.3 -vecină cu Casa Kossak - unde în 1894 s-a deschis “modernul atelier de fotografie, Kossak”.

Revenind însă la casa de la nr.3, ea aparţine azi fostului consilier local PSD, Andrei Petrişor. 

Imobilul are o poveste interesantă. Pe amplasamentul actual s-a aflat o clădire care avea parter şi un etaj. În anul 1752, proprietar era Elisabethe Pauer, văduva unui locotenent din regimentul de infanterie Baden-Baden. 

În secolul al XIX-lea clădirea a fost supraetajată şi decorată cu ornamente în stil eclectiv istoricist neobaroc. Faţa actuală aparţine stilului anilor 1900, curentul Seccesion. A fost construită conform autorizaţiei de construcţii emisă la 29 noiembrie 1919, pentru amenajarea în clădire a cabaretului Alhambra. Lucrările au fost terminate în 5 ianuarie 1920, aflăm din „Arhitectura istorică din Timişoara”, scrisă de Mihai Opriş şi Mihai Botescu.

image

Alhambra era numele unui celebru cabaret, un teatru de variete, care avea restaurant şi hotel, care a fost foarte cunoscut în perioada interbelică. Multe din dansatoarele cabaretului practicau cea mai veche meserie: Ofereau servicii sexuale clienţilor cu dare de mână. 

image

Se spune că la cabaret puteau fi găsite cele mai rafinate prostituate, erau şcolite, cultivate şi vorbeau limbi străine. Fireşte, clienţii puteau urca în camerele special amenajate, de abia după ce plăteau consumaţia de la restaurant.   

image



Bordeluri celebre în Timişoara interbelică

Prostituţia era legală la începutul anilor 1900, iar în Timişoara îşi desfăşurau activitatea în legalitate mai multe bordeluri.  Un alt bordel celebru era Venus, era ascuns pe o străduţă din apropierea Pieţei Unirii. Într-o clădire de lângă Gara de Nord, unde în prezent sunt birourile ceferiştilor, funcţiona unul dintre bordelurile de elită ale oraşului. Un altul se afla în Calea Lipovei, chiar pe locul unde pentru mult timp a funcţionat o bibliotecă. În Piaţa Traian îşi avea lăcaşul bordelul Marocan. 

Dar poate cea mai cunoscută casă de toleranţă din Timişoara era “Şari-Neni”. flat în cartierul Elisabetin, la intersecţia străzilor Romulus şi Odobescu. 

image


 

Proprietara acestuia, sau matroana, era Földessy Charlotta (Şarlota). Ea se îngrijea ca cei care trec pragul bordelului să nu ducă lipsă de nimic. Restaurantul avea la intrare un felinar roşu. Serviciile de aici erau impecabile iar oferta era prezentată în albume cu fotografii realizate cu mult profesionalism. Clientul îşi putea astfel să aleagă compania uneia dintre angajatele bordelului.

Citiţi mai multe despre Bordelul “Şari-Neni”, care oferea servicii impecabile pentru doritorii de amor.

Una din cele mai cunoscute prostituate din Banat este Ana Persida-Cumpănaş, numită “Femeia în roşu”, iubita  celebrul gangster John Dillinger. 

Ana Cumpănaş s-a născut în satul Lunga, comuna Comloşul Mare, în 1889. A emigrat în America în 1914, unde, la început, a lucrat ca prostituată. La 35 de ani a devenit cea mai bogată româncă din SUA, fiind patroana unui mare hotel din Chicago, unde a stat chiar şi Regina Maria. În plină perioadă a prohibiţiei, în hotel a funcţionat şi un bordel clandestin. 

Citiţi povestea "Femeii în roşu", cea care avea să îl trădeze pe mafiotul John Dillinger

Localitatea în care s-a născut „Femeia în roşu“ - cea care l-a trădat pe celebrul mafiot John Dillinger, se ruşinează cu fosta prostituată de lux


EXCLUSIV Colonizarea Timişoarei cu prostituatele, bandiţii şi criminalii din Viena. Istoria Banatului de care nu vrea să ştie nimeni

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite