Apocalipsa refugiaţilor la porţile Uniunii Europene - val de drame, sărăcie, boli şi mizerie. Imigrant: „Vreau să trăiesc fără război, fără violenţă, fără moarte“
0Linia de cale ferată dezafectată care face legătura dintre Serbia şi Ungaria este locul prin care ajung în spaţiul Schengen refugiaţii din Orientul Mijlociu. Zona de contact dintre cele două civilizaţii se transformă, zi de zi, tot mai mult, într-un spaţiu al haosului.
În apropiere de satul Röszke, în locul pe unde intră migranţii în Ungaria, totul se schimbă cu repeziciune. Nimic nu mai e cum a fost în urmă cu o săptămână, nici măcar cu ce a fost ieri.
Pe voluntarul britanic Mark Waide l-am întâlnit duminica trecută în partea cealaltă a graniţei, în Serbia, la Horgoş. Acum a venit să ajute la Röszke.
„Totul e scăpat de sub control. Acum două-trei zile era încă bine. În decurs de o oră au sosit peste o mie de persoane. Este din ce în ce mai greu să faci faţă valului de imigranţi. Vă spun că acest exod începe să atingă dimensiuni biblice.
Mii şi mii de oameni vin încontinuu dinspre Serbia. Iar din informaţiile mele, numai de pe o insulă din Grecia au plecat din nou 25.000 de persoane“, spune Mark Waide, care a devenit coordonatorul grupului de voluntari „Migsz All“ din Ungaria.
Senzaţia celor care ajung la Röszke este că, deocamdată, nimeni şi nimic nu poate să oprească „valul“. „Vin din Pakistan, sunt pe drum de câteva zile. Vreau să ajung în Germania. Viaţa este mult mai bună acolo. Am terminat o facultate, sunt inginer şi sper să găsesc o viaţă mai bună“, spune Ahmed, unul din refugiaţi.
„Germania e o ţară frumoasă şi guvernul de acolo ne primeşte. La noi nu există siguranţă. E război, se moare. A venit cu mine mama, tata şi cei trei copii. Nu ştiu să vorbesc germană, dar o să învăţ. Pot să muncesc orice“, spune un alt emigrant originar din Siria.
„Vreau să merg în Germania. E drum extenuant. Sunt plecată de acasă de un an de zile. Am stat în Turcia, la Istambul. Visul meu este să mă înscriu la o facultate de design în Germania, vreau să fiu designer“, declară o tânără din Siria.
„Ţările arabe nu ne primesc“
Mohamad e din Siria, are 26 de ani şi vrea să ajungă şi el în Germania. „Plec pentru un nou început. Totul e bine acolo, vedem la ştiri, la televizor. Doresc o nouă viaţă, un viitor mai bun. Vreau să trăiesc o viaţă normală, fără război, fără oameni ucişi, fără violenţă. La noi, oamenii sunt omorâţi, sunt arestaţi. Sunt inginer în computere şi cred că voi găsi de lucru uşor. Am venit singur, părinţii mei sunt bătrâni şi bolnavi. E umilitor acest drum, dar nu avem ce face“, explică Mohamad.
Întrebat de ce nu a ales una dintre ţările arabe, bogate, din regiunea lor, acesta a răspuns: „Nu putem merge acolo. Ei nu ne acceptă, nu sunt ospitalieri cu noi, nu primesc pe nimeni. E imposibil. Acolo poţi trăi doar dacă bani, foarte mulţi bani. E o viaţă extrem de scumpă şi nu e pentru noi, oamenii simpli. În schimb, ţările creştine ne primesc cu braţele deschise, iar acest lucru ne bucură şi ne face responsabili“, mai spune Mohamad.
Tânărul afirmă că a stat opt zile în Turcia, că a dormit doar în parcuri şi gări, iar apoi a ajuns în Grecia. „Toată lumea pe care o vedeţi aici doarme prin parcuri. Hotelurile sunt prea scumpe. Nu am avut prea mulţi bani, iar acum mai am doar să ajung în Austria. De acolo va fi mai uşor să ajung în Germania. Sper doar să ne ţină cât mai puţin în Ungaria“, încheie Mohamad.
24 de ore din 24, noi refugiaţi, majoritatea din Siria, dar şi din Afganistan, Pakistan sau Irak, intră pe teritoriul Ungariei. Păşesc pe linia de cale ferată, cărând după ei bagaje şi copii. „Rendörseg“ (Poliţia - în limba maghiară) este depăşită în faţa atâtor persoane. Poliţiştii urmăresc doar ca ca oamenii care vin să treacă prin taberele de tranzit pentru înregistrare şi amprentare, aşa cum spune legea. Mulţi nu vor să se oprească şi se crează haos. Se întâmplă de câteva ori pe zi ca grupuri de câteva sute de persoane să rupă cordonul poliţienesc şi să plece pe jos, spre Szeged. Alţii traversează peste câmp.
„Nu mai am cuvinte despre ce se întâmplă aici. Nu mai e nimic de spus! Suntem prea puţini şi ei sunt foarte mulţi. Nu avem voie să scăpăm pe nimeni, toţi trebuie să fie înregistraţi, iar apoi pot merge mai departe. Asta încercăm să le comunicăm“, spune unul dintre tinerii ofiţeri maghiari.
Poliţia a folosit gaze lacrimogene
Marţi seara a avut loc un nou episod în care în jur de 150 de refugiaţii au forţat cordonul poliţiei şi au plecat pe jos, strigând: „Siria, Siria“. Poliţiştii i-au putut opri de abia după cinci-şase kilometri, după ce au făcut uz de gaze lacrimogene. Migranţii au fost înconjuraţi, drumul a fost blocat pentru mai bine de o oră, până au sosit un negociator şi un translator, iar după ce li s-a explicat procedurile au fost urcaţi în autubuze şi duşi în taberele de înregistrare.
În zona de graniţă, imaginea este apocaliptică: pe câmp se află sute de corturi, mizerie şi mirosuri inimaginabile. Zeci de televiziuni din toată lumea şi-au trimis echipele pentru a transmite de la faţa locului.
Voluntarii veniţi din toată Europa sunt la datorie şi le oferă celor aflaţi pe drumuri de la mâncare, le gătesc pe loc, iar la standuri speciale medicii oferă primul ajutor.
„Aici sunt doar trei toalete ecologice mici şi una uriaşă, lanul de porumb. Avem multe probleme şi cu voluntarii. A venit cineva şi a descărcat un camion întreg cu haine folosite. Le-a aruncat pur şi simplu aici. Ieri au venit şi nişte voluntari din Germania care nu prea îi ascultă pe alţii. Acest val nu se va opri singur. Oamenii comunică între ei, află de pe Internet, din media, că se poate ajunge uşor în Uniunea Europeană. Iar numărul lor va creşte mereu. Singura şansă pe care o văd eu este ca cineva să se decidă să spună stop“, a mai declarat Mark Waide, care de foarte mulţi ani locuieşte în România, la Arad.
Comunitatea siriană din România a trimis ajutoare
Oamenii de afaceri sirieni din România au trimis o camionetă cu ajutoare refugiaţilor aflaţi la Röszke.
„Am avut biscuiţi, napolitane, pufuleţi, cornuri, lipii, apă, hârtie, scutece şi altele. Am considerat că trebuie să îi ajutăm pe aceşti oameni sărmani. E o mare problemă umanitară. Este foarte trist ce se întâmplă cu aceşti oameni care sunt nevoiţi să îşi părăsească ţara“, a declarat Ziad al Massalmeh, preşedintele Ligii Siria Liberă din Timişoara, cel care a însoţit transportul în Ungaria.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
