Şarlatanul francez care s-a dat drept medic specialist şi a operat timp de doi ani 160 de pacienţi în Timişoara a dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

François Pinori, un francez care a venit la Timişoara, la clinica privată Euroclinica în calitate de mare specialist ortoped, era de fapt un medic fals, el operând fără să aibă diplomă.

François Pinori a sosit la Timişoara în 2004, din Italia, unde şi-a câştigat un renume de specialist în probleme de coloană. Timp de doi ani, nimeni nu a bănuit că aceasta era un şarlatan. Unul care însă ştia şi meserie, făcea operaţii complicate la coloană prin laser. François Pinori a operat la Timişoara, timp de doi ani, 160 de pacienţi. Culmea, multe operaţii au avut succes. Au existat însă şi cazuri în care pacienţii nu s-au vindecat, din contră având nevoie ulterior de alte operaţii şi tratamente. 

François Pinori a reuşit să inducă în eroare pe toată lumea. El a depus la Direcţia de Sănătate Publică Timiş diploma cu care atesta că este absolvent al Universităţii de Medicină din Paris. Ulterior, s-a descoperit că documentele erau false. 

„Cum a fost posibil ca nimeni să nu bănuiască înşelătoria?”, l-a întrebat BBC pe Vasile Astărăstoaie, pe atunci preşedintele Colegiului Medicilor.

“Cum e posibilă orice escrocherie, indiferent ce măsuri am lua, mai apar escrocherii. Din ce am înţeles, avea documente foarte bine realizate”, spunea preşedintele Colegiului Medicilor.

Conform directivei europene privind recunoaşterea calificărilor profesionale, medicii, dentiştii, farmaciştii, asistenţii medicali generalişti, moaşele, veterinarii şi architecţii din UE îşi pot practica meseria pe întreg terioriul Uniunii fară să mai aibă nevoie de examene sau probe teoretice suplimentare.

Pinori a practicat medicina la Euroclinica pe baza unor convenţii civile. Francezul era specialist în „decompresiune discală percutantă cu laser”, o metodă cunoscută în lume, dar nepracticată în România până la vremea respectivă.  Costul unei operaţii costa între 650 şi 1.000 de euro. 

"Nici măcar pe filmele pacienţilor nu se uita"

Neurochirurgul Daniel Costea spune că a fost contactat, în vara lui 2004, de patronul Euroclinica, Eugenio del Cuore, pentru a colabora cu francezul François Pinori. După o săptămână petrecută ca asistent al falsului ortoped, neurochirurgul timişorean s-a retras, pentru că şi-a dat seama că Pinori e un şarlatan. 

„Am fost chemat să lucrez acolo şi părea ceva frumos, având în vedere că metoda de intervenţie cu laser în herniile de disc era cunoscută, dar foarte puţin practicată. Ar fi fost un plus pentru noi ca aceste intervenţii, bine făcute, să fie realizate la Timişoara. Am observat însă că aşa-zisul medic nu făcea nimic din procedură. Îi făcea pacientului o infiltraţie în zona dureroasă, astfel că acesta pleca liniştit că nu mai are dureri, dar de fapt rămânea cu afecţiunea. Nici măcar pe filmele pacienţilor nu se uita, iar aparat de radiologie sau computer tomograf în cabinet, nici vorbă să aibă. Mi-am dat seama într-o săptămână că era un şarlatan şi m-am retras din clinică“, a mărturisit Daniel Costea, pentru Evenimentul Zilei.

Totuşi, au fost pacienţi mulţumiţi de tratamentul primit. Carmen Deac, o timişoreancă stabilită în Spania, susţinea că operaţia făcută de „doctorul“ François Pinori i-a salvat viaţa. 

A fost pe 29 martie 2005. Intervenţia m-a costat 33 de milioane de lei, dar nu regret. Îmi amintesc că m-am dus cu dureri groaznice. La ora 15.30 am fost programată la intervenţie, iar după 20 de minute am ieşit din sală fără pic de dureri. Mă simt în continuare foarte bine, am reuşit să duc şi o sarcină. Am văzut foarte mulţi oameni venind la el în baston şi plecând pe picioare“, a povestit Carmen Deac, pentru Evenimentul Zilei.

Italienii l-au dat de gol

Ghinionul lui Pinori a fost că la Timişoara a sosit o echipă de jurnalişti de investigaţie din Italia, care îl căutau pentru că acesta a fost condamnat de Curtea de Apel din Firenze pentru practicarea ilegală a medicinei. Înainte să vină în România, François Pinori a lucrat timp de patru ani în Italia şi a operat ilegal în mai multe localităţi, până când a fost depistat de carabinieri. Falsul medic a fost condamnat la două luni de închisoare în Italia, dar până la urmă a scăpat doar cu o amendă penală de 2.300 de euro. 

Organele de control din Italia au luat legătura cu Universitatea de Medicină din Paris pentru clarificări. S-a descoperit că toate diplomele prezentate de Pinori erau false.

După mai multe articole din presa italiană, care contestau calitatea de medic a francezului, dar şi după plângerile penale ale unor persoane care după operaţie au avut şi mai mult de suferit, poliţiştii timişoreni au început ancheta pentru înşelăciune şi uz de fals. 

După ce a ieşit la iveală adevărata faţă a specialistului ortoped, Pinori a dispărut din România. 

Culmea este că şi patronul clinicii private, un cetăţean italian, a plecat din Timişoara, cu tot cu documentele contabile, iar spitalul a fost închis. 

După trei ani de investigaţii, în anul 2009, dosarul lui François Pinori a ajuns în instanţă. Cele13 persoane care au depus plângeri penale împotriva chirurgului, au spus că după operaţie starea lor s-a înrăutăţit şi au avut nevoie de alte tratamente medicale. Unul dintre pacienţii operaţi de francez cere despăgubiri de 50.000 de euro. Totul în zadar, pentru că Pinoir a dispărut.

În 2010, s-a mai adăugat o condamnare în Italia. Judecătoria de la Ravenna la condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare, pentru practicarea ilegală a medicinei şi fraudă.

Ultima condamnare pe numele lui Pinori a venit tot din Italia, unde Judecătoria de la Ravena l-a condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare şi 600 de euro amendă pentru practicarea ilegală a unei profesii şi fraudă. 

S-ar putea ascunde în Siria

Problema este că nimeni nu a reuşit să dea de urma lui Pinori, care, dacă mai trăieşte, ar trebui să fie în vârstă de 71 de ani. De foarte mult timp nu se ştie nimic de el. Degeaba a existat un mandat de arestare internaţional pe numele lui, degeaba a fost căutat de poliţia din Italia, Franţa, Anglia şi România. 

Cotidianul francez Le Parisien a lansat ideea că François Pinori s-ar fi putut refugia în Siria. 

Tot Le Parisien scria că Pinori făcea operaţii în Italia, la Perugia, unde au fost cazuri în care a diagnosticat pacienţi cu hernie de disc, deşi aceştia nu sufereau de această afecţiune.

De asemenea, Le Parisien susţinea că Pinoir opera fără să beneficieze de ajutorul asistentelor medicale, fără dezinfectant, fără să aibă mănuşi chirurgicale, mască pe faţă sau halat de doctor. Mai mult, operaţiile erau efectuate într-o cameră nesterilă. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite