În Timişoara, fiecare al doilea locuitor are o maşină. Cum a rezolvat o asemenea problemă Olanda, care a devenit ţara bicicliştilor

Pe pagina oficială a Primăriei din Amsterdam, am putut găsi o statistică la zi. Oraşul are 834.713, iar numărul de biciclete este estimată la 881.000.

Nebunia din traficul timişorean se datorează şi numărul uriaş de maşini care circulă pe străzile oraşului. Conform cifrelor oficiale, în Timişoara sunt înmatriculate 125.195 de maşini, din care 116.329 sunt autoturisme, scutere, motociclete.

Asta înseamnă că avem câte o maşină la 2,66 locuitori. Timişoara are 320.000 de locuitori. Pe lângă maşinile timişorenilor, în oraş circulă şi aproximativ 20.000 de maşini cu numere de Gorj, Mehedinţi, Hunedoara şi din alte judeţe.

La acestea se adaugă 35.303 maşini înregistrate pe persoane juridice, care conduce la un total de 160.498 de autovehicule. 

În atare condiţii, primarul Nicolae Robu a declarat că şi din acest motiv acordă o atenţie specială infrastcuturii de mobilitate.

O atenţie specială ar trebuie acordată politicilor de promovare a mijloacelor de transport alternative, ecologice şi economice, susţine Andrei Condoroş, membru în Asociaţiei Peisagiştilor din România şi în organizaţia nonguvernametală Civil Scape.

“Timişoara, prin voinţa administraţiei locale, neagă cu vehemenţă experienţa urbană (de mai bine de un secol) a ţărilor civilizate, în relaţia lor cu maşina, care: "mai întâi formează oraşele - apoi ne modelează" (J. Gehl). Primăria Timişoara trebuie să se delimiteze de acest discurs retrograd, să depăşească acest moment de ataşament nejustificat faţă de maşină şi să investească masiv în idei, politici şi infrastructură de transport public în comun (şi alternativ). Un oraş animat de oameni şi nu de automobile. De mersul pe jos, pe bicicletă. Oraşele trebuie să cultive interacţiunea dintre oameni, pline de viaţă, atractive, sigure, sănătoase şi sustenabile”, susţine Andrei Condoroş.

Numărul mare de autovehicule poluează şi provoacă numerose boli.  

“Politica administraţiei locale, nu doar că mimează grija pentru cetăţeni (iar ei cred asta) dar este chiar nocivă. Stau mărturie şi rapoartele DSP Timiş din 2014 încoace. Poluarea este în creştere. Lipsa viziunii, a expertizei, a capacităţii de a înţelege nevoile reale ale unui oraş, ale oamenilor, inexistenţa unei strategii, în plus, distrugerea constantă a valorilor patrimoniale, a bunurilor culturale, politizarea, vor distruge în cele din urma farmecul acestui oraş, poate, iremediabil. Dar poate în următorii 50 de ani să ne trezim...”, susţine Condoroş.

Cum a rezolvat Olanda problema

Olanda este un exemplu pentru politica de excludere a maşinilor. Este ţara care are mai multe biciclete decât numărul de locuitori din ţară, iar în oraşe precum Amsterdam şi Haga peste 70% dintre călătorii se fac cu bicicleta. 
 

Traficul de maşini în Olanda anilor '70
 

De la cei mai mici până la cei mari, olandezii pedalează cu încredere pe străzile special create pentru biciclete, fiind un exemplu admirat de toate celelalte ţări care aspiră la politici verzi şi la o mai bună funcţionare a societăţii.

Conform unui reportaj BBC, între 1950-1960, aşa cum s-a întâmplat în multe alte ţări europene, străzile din Olanda au devenit din ce în ce mai aglomerate, iar bicicliştii au început să fie striviţi între maşinile periculoase. În 1971, au murit peste 3.000 de oameni din cauza accidentelor de maşină, dintre care 450 erau copii.
 

Fără să mai întârzie, olandezii au format o mişcare socială care cerea aplicarea unor condiţii de călătorie mai sigure pentru copiii cu biciclete. Intitulată „Stop de Kindermoord” („Opriţi Uciderea Copiilor”), mişcarea a preluat numele după titlul unui articol scris de jurnalistul olandez Vic Langenhoff, al cărui copil murise în urma unui accident provocat de o maşină, relatează BBC.
 

Din 1973, Guvernul olandez a început să investească din ce în ce mai mult în infrastructura adaptată ciclismului.

Pentru a transforma ciclismul într-o activitate sigură şi plăcută, olandezii au construit o reţea vastă de trasee speciale pentru biciclete. Acestea sunt marcate, au suprafeţe netede, semne luminoase şi sunt suficient de largi pentru permite pedalatul ghidon lângă ghidon sau chiar depăşirile.

În multe oraşe, unele străzi sunt dedicate exclusiv bicicletelor, iar altele au semne care arată că maşinile şi bicicletele trebuie să împartă acelaşi spaţiu, dar prioritate o au bicicliştii. Adesea pot fi întâlnite semne de trafic  cu anunţul „Stradă pentru biciclete: Maşinile sunt tolerate”.

Deşi nici nu apucă să facă primii paşi, copiii din Olanda sunt învăţaţi încă din pruncie cu pedalatul. Copiii sunt plimbaţi de părinţii lor cu biciclete speciale, care au scaune pentru cei mici, numite „bakfiets”, echipate adesea cu copertine. Mulţi părinţi cheltuie o mică avere pentru a-şi pune la punct bicicletele şi pentru a le adapta nevoilor copiilor lor.

Pe măsură ce copiii cresc, încep să folosească propriile biciclete şi merg pe culoarele cele mai largi, care le permit să fie însoţiţi şi de un adult. În Olanda, tinerii nu au voie să conducă o maşină până la vârsta de 18 ani, aşa că alternativa pedalatului este o soluţie bună pentru a simţi totuşi libertatea mişcării”, relevă reportajul BBC.
 

Pe pagina oficială a Primăriei din Amsterdam, am putut găsi o statistică la zi. Oraşul are 834.713, iar numărul de biciclete este estimată la 881.000.