Pompierii mureşeni au salvat mai multe vieţi în misiunile din Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii mureşeni au participat la mai multe misiuni de salvare în Moldova
Pompierii mureşeni au participat la mai multe misiuni de salvare în Moldova

Iarna capricioasă s-a mai domolit în Moldova, fapt ce le-a permis pompierilor mureşeni de la ISU Horea, trimişi la finele săptămânii trecute în misiune în judeţul Iaşi, să se poată întoarce acasă, după fix cinci zile în care s-au luptat cu nămeţii pentru salvarea localnicilor afectaţi de căderea zăpezilor.

Şase copilaşi cu vârste cuprinse între 5 luni şi 2 ani, o femeie de 75 de ani, o alta de 33 de ani şi două femei însărcinate au primit asistenţă medicală şi au fost transportate în condiţii de siguranţă la unităţi spitaliceşti din judeţul Iaşi, unde ulterior li s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate.

Procedura a fost asemănătoare la fiecare misiune: cu ajutorul autoşenilatei, echipajul format din plutonierii majori Barabaş Paul, Stoica Nicolae şi Todoran Alin Dumitru prelua persoanele din locuinţele acoperite de nămeţi şi le transporta pe drumurile impracticabile până la ambulanţe sau până la autospeciala de transport personal şi victime multiple. Acestea erau apoi transportate pe drumuri practicabile către spitalele din apropiere.

Bilanţul după zilele petrecute în Moldova este unul pozitiv pentru cei trei salvatori mureşeni, care au îndeplinit cu succes cele cinci misiuni de salvare la care au participat pe raza judeţului Iaşi.
 

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite