Pasiunea pentru elicoptere era să-l bage de tot la zdup pe Sorin Ţerbea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elicopterul vechi al lui Sorin Ţerbea a fost vândut pentru unul mai încăpător
Elicopterul vechi al lui Sorin Ţerbea a fost vândut pentru unul mai încăpător

Omul de afaceri mureşean este cunoscut pentru micile sale excentricităţi. Cel mai cunoscut moft al acestuia îl reprezintă elicopterul, implicat în urmă cu doi ani în celebrul scandal de corupţie în care a fost implicat atât Ţerbea, cât şi fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram.

Orice mureşean ştie că ”elicopterul negru” care traversează din când în când văzduhul oraşului îi aparţine omului de afaceri Sorin Ţerbea. Acesta este cunoscut pentru afacerile cu salubrizare, hoteluri şi pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Futsal a României. Apropierea de clubul de fotbal FCM i-a adus numai probleme, iar elicopterul său a fost în prim plan.

Şeful de atunci al arbitrilor, Vasile Avram, a ajuns după gratii pentru 29 de zile după ce, conform procurorilotr anticorupţie, a luat mită în aer, de frică să nu fie monitorizat. Povestea a început, susţine DNA, la 21 mai 2011, când Vasile Avram se afla la Târgu-Mureş, în calitate de supervizor la meciul de fotbal FCM Târgu-Mureş - „U" Cluj din cadrul etapei a 34-a a Ligii I.

Atunci, omul de afaceri Sorin Ţerbea, de care îl lega o prietenie mai veche, i-a propus „afacerea": 19.000 de euro în schimbul delegării la meciurile echipei de fotbal din Târgu-Mureş a arbitrilor agreeaţi de el. În acest mod, spera Ţerbea, se evita retrogradarea echipei. Odată puse la punct condiţiile „tranzacţiei", Ţerbea a sunat la recepţia Hotelului President - al cărui patron este - şi i-a spus recepţionerului Vasile Chiorean să-i pregătească 19.000 de euro, bani pe care urma să-i ridice un alt apropiat al omului de afaceri, pilotul Nicolae Iacobescu, cunoscut ca „Nae". După puţin timp, Iacobescu a mers la hotel, a luat banii şi a plecat către pista de decolare, unde îl aştepta şi Vasile Avram. S-au urcat amândoi în elicopter cu destinaţia Bucureşti. Călătoria cu elicopterul a fost considerată şi ea un avantaj plătit de Ţerbea pentru Avram. Tot în elicopter, şeful CCA ar fi primit şi plicul cu bani, convins fiind că, în aer, nu poate fi monitorizat. Dealtfel, numele dosarului instrumentat de procurorii DNA s-a numit chiar ”Mită în elicopter”.

Elicopterul ”ghinionist” a fost repede vândut după eliberarea din închisoare a proprietarului, cel noi, mai încăpător, fiind utilizat şi ca mijloc de transport pentru echipa naţională de futsal a României.

”M-am gândit să aduc tricolorii cu elicopterul pe vremea asta urâtă. D-asta l-am vândut pe cel ghinionist, de cinci locuri, pentru a lua unul mai mare, de şapte locuri, ca să poată intra toţi jucătorii de la Târgu-Mureş ce evoluează pentru naţională”, a declarat omul de afaceri.


Sorin Ţerbea este administratorul societăţii Salubriserv SA, care a obţinut atât contractul de salubritate a oraşului, cât şi contracte pentru deszăpezirea arterelor din oraş şi judeţ. Omul de afaceri este implicat şi în activităţi sportive. Acesta a finanţat echipa de volei masculin CS Torpi, dar a renunţat la aceasta după rezultatele dezastruoase obţinute în campionat. De la volei, Ţerbea a trecut la futsal, fiind preşedintele şi finanţatorul echipei de fotbal în sală City'us Târgu-Mureş, multiplă campioană a României.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite