Mureşenii îngrijesc bătrâni în Occident pe bani frumoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directoarea centrului Laszlo Tunde a declarat că certificatele obţinute sunt recunoscute în UE
Directoarea centrului Laszlo Tunde a declarat că certificatele obţinute sunt recunoscute în UE

Zeci de mureşeni aleg să ia viaţa de la zero! Fie ca nu îşi mai găsesc aici o slujbă bine plătită, fie că vor să muncească în alt domeniu, tineri sau vârstnici aleg să îşi schimbe meseria şi chiar ţara.

    Au dovedit-o cursanţii de la Centrul de Instruire, Tabula din Tg.Mureş, care au decis să îşi ia în mâini destinul. Peste 13 târgumurşeni cu vârste cuprinse între 20 şi 55 de ani au învăţat limba germană şi cum să ingrijeasca bătrâni, totul pentru a munci în Germania. Tanti Mariana are 55 de ani, a muncit într-o instituţie publică, dar acum, când se apropie de pensie îşi dă seama că nu îi vor ajunge banii. „Nu mai stau nici o clipă, până sunt sanatoasă şi pot munci. E nevoie doar de curaj şi bunăvoinţă şi chiar poţi face multe în viaţă,” spune femeia.  
   Horaţiu Moldovan are 22 de ani, lucrează la o pizzerie din Tg.Mureş, dar simte că bate pasul pe loc. Are toată viaţa înainte, iar scopul lui este să facă bani pentru a pune pe picioare o mică afacere. Şi-a făcut o strategie şi s-a înscris la cursul de îngrijitor bătrani la domiciliu. “Am răbdare, îmi plac bătrâneii şi ştiu că voi face faţă. Răbdarea îmi va folosi nu doar mie, ci şi lor. Voi face treabă bună, pentru că vreau să ajung la scopul meu. Acela de a-mi pune viaţa pe picioare.”  
      Cursul de îngrijitor bătrâni la domiciliu este la mare căutare. Zeci de târgumureseni învaţă cum să aibă grija de vârstnici acasă şi pleacă apoi în Germania, unde pe langă salariul de cel puţin 1.200 de euro, cei mai mulţi au cazare asigurată, masă şi seriozitate. „În străinatate  e mai usor cu salariul, la vârsta noastră ca să întemeiem o familie avem nevoie de un salariu mai mare. Îm plus, aici nu poţi îngriji bătrâni pe bani mulţi. Nici condiţiile nu sunt aceleaşi, sunt prea puţini cei care pot plăti pentru asta. Ştiu sigur, de la cei care au mai fost, că e mult mai uşor în Germania decât aici”, a declarat Carmen Moldovan.
    Laszlo Tunde, director Centru de Instruire Tabula spune ”La cursul îngrijitor bătrâni la domiciliu există o scară largă, de la 16 pana la 55 de ani, se înscriu cursanţi care să cunoască abilităţi şi care doresc să plece în străinătate la muncă,  au curajul să iasă din ţară şi să se realizeze chiar şi la o vârstă la care omul s-a obişnuit cu ce are şi nu mai vrea să îşi schimbe viaţa.”

    Pentru a se descurca în Germania, formatorul ştie exact cum să predea începătorilor. Cursanţii învaţă în 36 de ore să comunice. Konizki Ibolya, formator  limba germană „Avem un curs anume făcut pe mai multe capitole, din fiecare ceva, mâncare, băutură, cum ne salutăm, cum ne descurcăm pe stradă.”

Chiar dacă nu au avut norocul să practice meseria pentru care au fost pregatiţi, cei care vin la Centrul de Insturire Tabula au mereu a doua şansă. Aici există 15 cursuri de calificare, în diverse domenii. La finalul cursurilor, absolvenţii primesc diplomă şi certificate recunoscute de Ministerul Muncii.
 

citeşte şi:

Topul slujbelor pe cale de dispariţie

Joburile de vară pregătesc tinerii pentru lumea reală

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite