„Ziua Porţilor Deschise“ la Garnizoana Târgu Jiu. Militarii au pregătit o expoziţie de armament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii vor putea vedea o parte din armamentul militarilor                                                 FOTO Adevarul
Elevii vor putea vedea o parte din armamentul militarilor                                                 FOTO Adevarul

Garnizoana Târgu-Jiu va organiza, în data de 20 aprilie, acţiunea „Ziua porţilor deschise“, care se va avea loc în cadrul programului naţional „Şcoala altfel”.

Vizitatorii vor putea vedea o expoziţie de armament şi tehnică de luptă, Capela militară şi „Cimitirul Eroilor“. Locurile din unitate care se pot vizita sunt deschise între orele 9.00 şi 15.00. Activitatea are o importantă componentă educativ-comemorativă, participanţii la aceste activităţi fiind, în general, elevi de şcoală generală şi liceu.

Expoziţia de armament va avea loc la punctul de control-acces al cazărmii, iar în cadrul acesteia Biroul de Informare Recrutare, din cadrul Centrului Militar Judeţean Gorj, va organiza un Atelier de promovare a carierei militare, dar şi unul de prezentare a armamentului şi muniţiei de infanterie, precum şi a tehnicii de artilerie terestră şi antiaeriană din dotarea armatei române.

Eroii vor fi comemoraţi

În Cimitirul Eroilor va avea loc comemorarea şi păstrarea memoriei eroilor căzuţi pentru ţară, întrucât anul acesta se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul război mondial.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite