Tânăr român ales cel mai bun student în Inginerie la University College London. Profesorii l-au răsplătit cu o bursă de excelenţă
0Andrei Mărgeloiu (20 de ani) din Târgu-Jiu a fost declarat cel mai student de la Facultatea de Inginerie din cadrul prestigioasei „University College London” (UCL).
Tânărul gorjean a obţinut cea mai mare medie din Departamentul de Informatică şi a fost propus pentru acordarea unei burse de excelenţă oferită celui mai bun student din întrega Facultatea de Inginerie, unde sunt incluse toate departamentele de inginerie.
„În final, am fost ales drept cel mai bun student din Facultatea de Inginerie. Am fost foarte fericit când am aflat vestea“, explică Andrei Mărgeloiu
Bursa oferită constă în suma de 3.000 de lire sterline.
A obţinut rezultate importante la concursurile internaţionale
Andrei Mărgeloiu s-a remarcat prin rezultatele obţinute în timpul primului an de facultate la concursurile internaţionale la care a participat şi a reprezentat universitatea londoneză. „Cred ca a contat foarte mult faptul că am reprezentat facultatea la multe concursuri de specialitate pe parcursul anului. Totodată, am primit feed-back foarte bun de la tutorele personal din facultate“, ne explică Andrei.
Andrei a făcut parte, în toamna anului trecut, din echipa UCL care a participat la un concurs de informatică destinat universităţilor din nord-vestul Europei. Echipa din care a făcut parte tânărul gorjean s-a clasat, în final, pe locul 11 din cele 114 grupuri formate din câte trei studenţi şi a ocupat primul loc dintre universităţile din Londra care au participat la concursul internaţional de informatică.
În primăvara acestui an, Andrei a participat la un alt concurs care a avut loc la Paris şi a fost organizat de compania „Google“. Alături de Andrei, din echipă a făcut parte un alt student din România şi unul din Polonia. În concursul final, echipa UCL s-a clasat pe locul 36 în lume, fiind considerat un rezultat foarte bun.
Lucrează la un curs online destinat studenţilor care vor să se angajeze
Andrei lucrează în prezent la un program carte vine în ajutorul studenţilor care vor să-şi găsească de lucru. „Acum lucrez la un nou curs de programare pentru a pregăti studenţii pentru interviul de angajare. Va fi foarte detaliat şi va descrie în detaliu cu ce trebuie să se pregateasca înainte. Deja am primit feed-back foarte bun pe lecţiile care le-am finalizat până acum“, a precizat Andrei .
Tânărul târgujian nu s-a oprit aici şi mai lucrează la un proiect care poate schimba modul în care se înfiinţează companiile în Marea Britanie. „Vrem să transformam modul în care se obţin avizele şi autorizaţiile, pentru ca totul să fie online“, spune Andrei.