Primarii traseişti nu regretă înscrierea în PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Făsuescu nu regretă trecerea la PSD
Ştefan Făsuescu nu regretă trecerea la PSD

Primarii gorjeni care au schimbat macazul înainte de alegerile prezidenţiale şi au trecut la PSD nu regretă decizia pe care au luat-o.

Ştefan Făsuescu, primarul comunei Polovragi, nu regretă că a trecut la PSD: „Când am făcut acest pas am luat în considerare şi faptul că poate voi pierde, dar asta este. Am intrat în horă, joc până la capăt. Trebuie să respectăm decizia oamenilor. Degeaba a fost Ponta aici, în Gorj, dacă nu a fost şi în altă parte. Prima greşeală a fost gestionarea votului în diaspora şi au mai fost şi altele”. Făsuescu se arată dezamăgit de rezultatul alegerilor: „Guvernul şi-a făcut datoria şi cred că ar trebui să rămână în continuare. Nu este vorba de regret, sunt doar foarte dezamăgit de rezultat”. 

Petroi: „Era chestiune de bun simţ să respectăm votul românilor“ 

Ilie Petroi, primarul comunei  Aninoasa, Ilie Petroi, care a plecat şi el de la PNL la PSD declară că nu regretă pasul făcut: „Nu regret nimic, era chestiune de bun simţ să respectăm votul românilor. Nu cred că va schimbat guvernul Ponta, vor conlucra pentru că nu au de ales, preşedintele este cu treaba lui, iar guvernul cu treaba lui. Ei trebuie să apere interesele cetăţenilor”, a declarat primarul Ilie Petroi.

Bârcă: „Ne supunem majorităţii, aşa este democraţia“

Ion Bârcă, primarul comunei Turburea, nu regretă trecerea de la PDL la PSD. Acesta spune că : „Nu regret că am trecut la PSD, pentru că eu nu mă regăseam în PDL, pentru că ştiu cât de murdari sunt oamenii de acolo. Eu nu am fost de acord cu tăieri de salarii şi pensii. Eu am luat peste 70% pentru fiecare candidat pe care l-am susţint . Am luat 73% pentru Ponta. Eu fac politica comunităţii pe care o reprezint. Fiecare om să se ducă la ce partid doreşte. Fiecare are dreptul să se exprime liber. Ne supunem majorităţii, aşa este democraţia. Nu se nimeresc nici sondajele. S-a greşit unde s-a greşit“. 

Şi primarul comunei Runcu, Adi Câmpeanu nu regretă trecerea la PSD: „În niciun caz nu regret. O singură părere de rău că nu a ieşit Victor Ponta preşedinte. Este important să se facă front comun pentru ca oamenii din România să fie mai mulţumiţi. Să se facă treabă în ţară, indiferent de cine este la putere. Dacă va veni un guvern PNL vom face tot ce ne stă în putinţă să aducem fonduri guvernamentale în comună“. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite