Primă de Paşte de 700 de lei pentru minerii şi energeticienii oltenii: când îşi vor încasa banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii vor fi acordaţi până la data de 26 aprilie
Banii vor fi acordaţi până la data de 26 aprilie

Angajaţii Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor încasa o primă cu ocazia sărbătorilor pascale în valoare de 700 de lei.

Potrivit unui comunicat al conducerii CEO, minerii şi energeticienii vor încasa banii până la data de 26 aprilie. „Pentru sărbătorile de Paşte, comisia paritară Administraţie – Sindicate a stabilit ca toţi angajaţii CE Oltenia să beneficieze de tichete cadou în valoare de 700 lei. Aceste prime reprezintă un drept al salariaţilor prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă cu valoare egală pentru toţi angajaţii, indiferent de funcţia deţinută. Complexul Energetic Oltenia a înregistrat profit în 2012 şi nu are datorii la bugetul de stat“, se precizează în comunicaul conducerii CEO.

Profit de 64 milioane de lei

În primele două luni, CEO a vândut 1860 GWh, energie electrică, iar producţia de cărbune a fost de 400.000 de tone. Cifra de afaceri a CEO a fost de 530 milioane de lei, iar profitul din exploatare s-a ridicat la 46 milioane de lei. De asemenea, profitul din activitatea financiară a fost de 64 milioane de lei. 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite