Povestea stareţului de la Tismana, lider al Mişcării de Rezistenţă din Oltenia. Securitatea l-a torturat până la moarte pentru credinţa lui în Dumnezeu

Stareţul Gherasim Iscu a murit după trei ani de temniţă grea

Gherasim Iscu, stareţul de la Mănăstirea Tismana, a fost unul dintre principalii luptători împotriva comunismului din Oltenia. Acesta a fost unul dintre liderii Mişcării Naţionale de Rezistenţă din Oltenia (MNRO), alături de generalul Ioan Carlaonş, care a condus această organizaţie.

Mănăstirea Tismana a avut un rol foarte important în rezistenţa anticomunistă. Stareţul lăcaşului de cult a fost unul dintre cei mai importanţi opozanţi ai comunismului, devenind, ulterior, martir, după ce a murit în închisoarea Sanatoriu Târgu Ocna. Istoricul gorjean Gheorghe Gorun descrie în cartea sa, „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1941-1981)“, viaţa stareţului Gherasim Iscu: 

„În toate proiectele rezistenţei armate, Mănăstirea Tismana ocupa un loc central. Notele informative întocmite de către agenţii inflitraţi pe lângă cei mai tineri lideri ai rezistenţei se referă cu obstinaţie la acest aşezământ religios. La Tismana urma să fie instalat un aparat de emisie-recepţie, oferit adăpost tuturor celor aflaţi în pericol să fie arestaţi de Securitate. La Mănăstirea Tismana era stareţ Gherasim Iscu, unul dintre cei mai devotaţi slujitori ai credinşţei ortodoxe. Născut în comuna Poduri, judeţul Bacău, la 12 ianuarie 1912, a urmat cursurile seminarului monahal la Mănăstirea Neamţ, apoi îşi continuă studiile la Liceul „Pincipele Ferdinand“ din Bacău şi seminarul Cernica. În 1942 devine licenţiat al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. După ce este hirotonisit  ca ieromonah este numit stareţ la Mănăstirea Arnota (1937-1939). Urmează mănăstirea Cernica, unde i se cere să intre în mişcarea legionară. Neavând simpatii legionare refuză oferta, iar după desfiinţarea aşezământului (după rebeliunea legionară), părintele Iscu este însărcinat cu lichidarea patrimoniului mănăstirii. Între aprilie 1942 şi mai 1943 îndeplineşte misiuni creştine în Transnistria, prilej cu care constată atât greşelile administraţiei româneşti, cât şi nenorocirile pe care le adusese comunismul sovietic în regiune. Revenit în eparhia Olteniei, îndeplineşte cumulativ înscărcinări ca stareţ la Tismana şi exarh al mănăstirilor din regiune. Din aprilie 1945 renunţă la funcţia de exarh. În timpul stăreţiei sale la Tismana fiinţează lagărul de preoţi legionari, înfiinţat de Ion Antonescu“. 

Stareţul, protector pentru opozanţii regimului comunist

Stareţul Gherasim Iscu a adăpostit în Mănăstirea Tismana mai mulţi luptători anticomunişti şi a recomandat alţi oameni de încredere pentru a fi cooptaţi în Mişcare: 

„Stareţul de la Tismana se implică total în Mişcarea de Rezistenţă din Oltenia. În primul rând, acordă găzduire tuturor celor care caută adăpost. Primii care l-au vizitat au fost Radu Ciuceanu şi Vlad Drăgoescu. Stareţul s-a purtat foarte frumos cu ei, dar nu au rămas la mănăstire. Un al treilea, Nelu Pârvulescu, a sosit la sfântul aşezământ monahal i-a vorbit despre organizaţia R325, indicativ care urma să servească şi ca parolă pentru cei care ar veni în viitor la Tismana. Stareţul a promis că le va oferi atât adăpost, cât şi hrană. (...) La solicitarea conducerii din Craiova a organizaţiei, Gherasim Iscu recomandă mai mulţi oameni de încredere din Târgu Jiu: Jean Bărbulescu (directorul şi proprietarul ziarului Gorjeanul), generalul Săvoiu, căpitanul Căpăţână, Saiu Ciotor (fost preşedinte al tribunalului), precum şi mai mulţi negustori. Părintele stareţ are un rol foarte important în conducerea MNRO“, arată istoricul Gheorghe Gorun.

Scopul stareţului era de înlăturare a regimului politic din România

Stareţul participă la o şedinţă conspirativă la Craiova, unde se se pune la punct un plan de luptă anticomunistă. Scopul stareţului era de înlăturarea a guvernului şi a regimului politic din România.

„Mijloacele de realizare a acestui obiectiv erau propaganda printr-un post de radio-emisie şi lupta armată. Organizaţia de rezistenţă din Oltenia, al cărei centru, în eventualitatea declanşării luptei armate, era Tismana, a fost lucrată informativ foarte curând după înfiinţarea sa. Agentul C.N.I. întocmeşte mai multe note informative în care vorbeşte despre plecarea sa la Tismana, despre scopurile deplasării, despre vizitele primite de stareţ şi despre organizaţie în general,

precizează  Gheorghe Gorun. 

Mănăstirea Tismana, cea mai importantă zonă în cazul declanşării luptei armate

Stareţul Gherasim Iscu este numit şeful unei organizaţii care colaborează cu cea a lui Carlaonţ, care conducea MNRO, ambele fiind afiliate la Mişcarea de Rezistenţă din România. „Organizaţia de la Tismana colabora cu alte organizaţii asemănătoare din Sibiu, Hunedoara, Piteşti şi Bucureşti. (...)

Mănăstirea Tismana şi împrejurimile se conturau ca fiind zona cea mai importantă în cazul declanşării luptei armate. Remarcăm rolul special şi foarte important al stareţului Gherasim Iscu. Mai putem spune că nucleul de la Tismana, desemnat în mai multe rapoarte ale Securităţii  cu titulatura R., sau R 325 se bucura de o consistentă autonomie. Denumirea a fost, pornind de la conţinutul parolei, pe care cei ce ajungeau la Tismana o foloseau pentru a fi recunoscuţi de stareţul mănăstirii“, se arată în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1941-1981)“.

Stareţul, capturat de Securitate

Până la urmă, în toamna anului 1948, stareţul de la Tismana şi conducătorul organizaţiei din Oltenia, generalul Ioan Carlaonţ, cad pe mâna Securităţii. „În noaptea de 26 septembrie 1948, decuriştii Nimară şi Jianu efectuează percheziţia la mănăstirea Tismana. Din procesul verbal reiese că nu au găsit nimic compromiţător, dar că au ridicat «diverse scrisori şi consultări». O nouă percheziţie efectuată la aproape un an de la arestarea stareţului Gherasim Iscu, respectiv în data de 13 iulie 1949, constată că la mănăstire erau ascunse 480 de cărţi şi brouşuri pe care Securitatea le etichetează ca având «caracter monarho-fascist şi legionar». Cărţile au fost ascunse în mănăstire după 1944 de către Gherasim Iscu şi Gherasim Cărăvan, cel care îi succede primului în funcţia de stareţ“, mai precizează istoricul gorjean. 

Torturat de securişti

În timpul anchetei, Gherasim Iscu este supus la torturi groaznice de Securitate. Stareţul a dat patru declaraţii care conţineau numeroase inexactităţi de exprimare, iar istoricul Gheorghe Gorun pune acest lucru, fie pe seama torturilor la care a fost supus, fie că declaraţiile au fost scrise după dictare.

„Securistul îşi înformează superiorul că stareţul a recunoscut apartenenţa la organizaţia R.325, că i-a găzduit şi hrănit la mănăstire pe membrii acestei organizaţii, a dat concursul pentru instalarea postului de radio, s-a preocupat de extinderea organizaţiei la Târgu Jiu (...) Iscu este vinovat în viziunea securităţii pentru: «încadrarea în organizaţia teroristă din Craiova; găzduire şi hrănirea membrilor organizaţiei; pregătirea terenului pentru instalarea unui aparat de emisie-recepţie; participarea la şedinţele organizaţiei subversive“, se mai arată în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1941-1981)“.

Trimis în judecată pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale“

La 20 mai 1949, procurorul militar şef, maior magistrat Pârvu Iosif, a dispus trimiterea în judecată a 41 de persoane implicate în organizaţia MNRO, iar Gherasim Iscu este nominalizat ca unul dintre cei patru lideri ai acesteia, fiind judecat pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale“.

În prima instanţă, stareţul de la Timsna este condamnat la zece ani de temniţă grea şi trei ani degradare civică. Condamnaţii fac recurs la Curtea de justiţie Militară Bucureşti, dar cererile le sunt respinse. 

Stareţul Gherasim Iscu a murit după trei ani de teminţă grea 

Stareţul a trecut prin mai multe temniţe comuniste – Craiova, Aiud şi Poarta albă - , unde a fost supus la torturi de neînchipuit. În final a fost dus la Închisoarea Sanatoriu Târgu Ocna, unde a murit în anul 1951, în noaptea dinaintea Naşterii Domnului.