Liderul de sindicat Marius Nistor, despre schimbările din Legea Educaţiei şi problemele din sistem, la Adevărul Live

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a vorbit astăzi la Adevărul Live de la 13:00 despre problemele din sistem, salarizarea profesorilor şi schimbările din Legea Educaţiei.

Noua Lege a Educaţiei, pe care ministrul Sorin Cîmpeanu o doreşte adoptată de Parlament până la finalul anului, este la un pas de a fi pusă în dezbatere publică. Comisia de Învăţământ din Senat a trimis proiectul de lege reprezentanţilor sistemului de învăţământ, pentru consultare. Câteva teme sunt omniprezente între priorităţile ierarhizate de profesori, rectori, elevi, studenţi şi părinţi: admiterea la liceu, examenul de Bacalaureat, programa şcolară şi implicarea tinerilor în procesul decizional.

„Proiectul de lege va fi bază de discuţie până la sfârşitul lunii mai, ministerul urmând ca pe baza observaţiilor primite de la sindicatele profesorilor, organizaţiile de studenţi şi elevi, Consiliul Naţional al Rectorilor şi asociaţiile de părinţi, să lanseze oficial proiectul în iunie”, a explicat Sorin Cîmpeanu. Acesta a mai precizat că una dintre cele mai importante teme de dezbatere va fi admiterea la liceu.

„Este un subiect pus în discuţie în ansamblul şcolilor româneşti. S-au avansat mai multe variante, să rămână Evaluarea Naţională sau să se organizeze un examen punctual de admitere la liceu, care să nu ia în considerare mediile din gimnaziu. În orice caz, este exclus să introducem ambele examene”, adeclarat pentru „Adevărul” Sorin Cîmpeanu.

În 2011, Daniel Funeriu a dat o nouă lege, prin care a introdus evaluările periodice, includerea clasei a IX-a în gimnaziu şi obligativitatea ca învăţătorii să aibă studii superioare, iar profesorii masterat didactic. În 2014, legea fusese modificată deja de trei ori, iar în vară Guvernul a aprobat alte 97 de modificări importante.

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite