Poveste de dragoste cum nici în filme nu găsim. Nenea Aurică şi tanti Lenuţa se iubesc de 70 de ani. „Am avut o viaţă foarte frumoasă, nu frumoasă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locotenent-colonel în retragere Aurelian Calotă, jandarm veteran de război, în vârstă de 91 de ani, este personajul principal al unei poveşti de dragoste senzaţionale.

Nonagenarul este căsătorit de 70 de ani cu Elena pe care o cunoaşte chiar din copilărie. Şi acum, cei doi încearcă să-şi facă unul celuilalt viaţa mai frumoasă şi mai uşoară. „Avem 70 de ani de când suntem împreună! Suntem aşa de la vârsta de 21 de ani. Am avut o viaţă foarte frumoasă, nu frumoasă!”, spune Elena Calotă cu o uşoară nostalgie în glas.

Veteranul a împlinit 91 de ani pe 12 martie, iar jumătatea sa va aniversa aceeaşi vârstă pe data de 25 august. Cei doi trăiesc în comuna gorjeană Dăneşti. 

Cum a început povestea de iubire 

Au grijă unul de celălalt şi după 70 de ani de căsnicie. Au fost colegi la şcoală şi dragostea lor a fost aşa de puternică încât au dorit să se căsătorească înainte de vârsta minimă legală din perioada respectivă. Astfel, pentru a-şi uni destinele au avut nevoie de o dispensă regală. „O ştiu de mic copil pe Lenuţa! Am fost la şcoală împreună. La 21 de ani ne-am căsătorit şi am avut nevoie de dispensă regală ca să ne lase, pentru că eram prea mici de ani! Aşa de mult ar trebui să dureze căsniciile şi azi”, ne povesteşte bunicul Aurică, aşa cum îi spun urmaşii.

Nuntă în costume populare şi cu trăsuri 

A urmat nunta, în anul 1946. Elena Calotă îşi aminteşte şi acum acea zi specială. Amândoi au fost îmbrăcaţi în costume populare. „Nu era ca acuma cu rochie albă. Am fost îmbrăcată în costum popular, la fel ca şi Aurică. A fost frumos! Am avut trăsuri, cai, aşa cum se făcea pe vremea aia!”, şi-a amintit Elena Calotă. 

image

Au trăit o perioadă la Timişoara, acolo unde Aurelian a fost repartizat pentru a activa ca jandarm. Nu a contat faptul că au fost nevoiţi să se mute dintr-o parte în alta, atâta timp cât erau împreună. „Primul nostru an a fost bun, aşa ca în primul an. De-a lungul vremii am stat şi la Turcineşti, apoi la Drăgăşani şi apoi la Timişoara şi apoi la Târgu-Jiu, Brătuia”, ne spune bunica Lenuţa.

„A avut mereu grijă de mine“

S-au iubit mereu şi s-au respectat: „Nu am fost înjurată, nu mi-a vorbit urât în toată viaţa noastră! A avut mereu grijă de mine, eu am avut grijă de el. Şi acum avem! Dacă mă vede că am ceva greu de făcut, mă strigă să stau locului şi vine şi mă ajută! Am avut şi greutăţi, am avut şi necazuri!“.

image

Cel mai mare regret

Cel mai mare regret al Elenei Calotă este că nu a putut să aibă copii. Cu toate acestea, au înfiat un băieţel şi acum au nepoţi şi strănepoţi, care sunt cea mai mare bucurie. „Cea mai mare bucurie a fost când ni s-au născut nepoţii şi strănepoţii! Noi nu am făcut copii, nu am putut să fac. Tatăl lui Cosmin Calotă, nepotul meu, este înfiat de noi. Cea mai mare bucurie a vieţii sunt copiii! Acesta este regretul meu: că nu am mai putut să nasc copii. Pe tatăl lui Cosmin l-am înfiat după trei ani de căsnicie. L-am crescut cu iubire, pace, armonie!”, a spus Elena Calotă.

A fugit de acasă ca să devină militar

image

Îşi aminteşte că atunci când avea puţin peste 17 ani, a fugit de acasă la Timişoara ca să devină soldat. „Am fugit de acasă când aveam 17 ani şi ceva, pentru că tata nu mă lăsa să merg în armată. Eu doar asta visam! Am plecat cu nişte tineri din sat de aici şi am ajuns la Timişoara. Acolo era armată. Eram un copil, dar am ştiut că asta vreau. Tata nu a vrut să mă lase, el fusese primar al comunei Brătuia şi spunea că doar săracii merg în armată! Eu aveam situaţie acasă, de aia nu mă lăsa să plec”, a povestit jandarmul veteranul de război. În timpul cât a fost militar, şi-a continuat studiile şi a absolvit şi un liceu. 

Ca să poată să rămână în armată, a susţinut admiterea la Şcoala de Subofiţeri Jandarmi Drăgăşani, promoţia 1943-1944, apoi a plecat pe front, pentru că a dorit să-şi ajute ţara, însă a fost împuşcat în picior.

„Am plecat la război, pe front, pentru că am vrut. Ne-au trimis pe front, da, am văzut orori, am tras ca să ne apărăm. La un moment dat, m-au împuşcat în picior şi m-au trimis acasă. Am venit acasă, la Brătuia, rănit. Am avut noroc atunci“,

îşi aminteşte veteranul de război 

A lucrat ani de zile în cadrul Jandarmeriei şi când s-au făcut restructurări, s-a angajat la baza de aprovizionare din municipiul Târgu Jiu, unde a fost contabil. 

Elena şi Aurelian se consideră norocoşi, deşi viaţa este cea mai grea acum. Nu ştiu cât timp vor mai rămâne împreună, pentru că nu depinde de ei: „Avem patru strănepoţi! Plus nepoţii şi copilul. Suntem norocoşi! Ne rugăm la Dumnezeu pentru sănătatea lor şi a noastră! Firul vieţii se rupe când vrea Dumnezeu!“, încheie bunica Lenuţa.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite