Paradoxul săracei comune bogate Licurici, aflată pe cel mai mare zăcământ de gaze din România. „O să avem gaze dacă ne dă primarul multă fasole“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Licurici, nivelul de trai este ca acu o sută de ani
În Licurici, nivelul de trai este ca acu o sută de ani

Localnicii din comuna Licurici trăiesc pe cel mai mare zăcământ de gaze din România, însă nivelul de civilizaţie este ca în urmă cu o sută de ani. În Licurici nu există nici reţea de alimentare cu gaze şi nici măcar o conductă de apă. În schimb, unii dintre localnici încasează chirii de pe urma terenurile ocupate de sondele de gaze, care furnizează o mare parte din combustibilul necesar României.

Localnicii nu se pot bucura de bogăţiile din subsolul comunei în care trăiesc. Nu au gaze, deşi stau pe cel mai mare zăcământ din ţară, şi nici apă, deşi pânza freatică nu este la mare adâncime. 

Ar fi bine să avem gaze măcar pentru la bucătărie, pentru că nu s-ar mai termina butelia aşa repede. Aşa cu gaze, când vine factura o plăteşti. La butelie, ai sau nu ai bani trebuie să te duci să o schimbi. O să avem gaze doar dacă ne dă primăria multă fasole să mâncăm”, a declarat nea Dan, din Licurici.

Licurici

   

Oamenii sunt sceptici că lucrurile se vor schimba. „Nu are nimenea gaze. În comunele vecine este reţea de gaze. Depinde de primar. Dacă nu vrea să facă. S-au săpat nişte şanţuri, acum câţiva ani, dar s-au astupat la loc", a spus o localnică.

Un alt localnic spune că investiţiile se fac în funcţie de relaţii. „Nici măcar conductă de gaze nu există. Investiţia e mare şi se aprobă în funcţie de relaţie, spune Aurelian Şarpe. de 29 de ani. 

Chirie modică pentru terenurile ocupate de sonde 

Licurici

Mai mulţi localnici din comuna Licurici înceasează chirie pentru sondele de gaze ale Petrom, aflate pe terenurile lor. Chiria porneşte de la doi lei pentru un metru pătrat şi ajunge la şapte luni. Pentru oamenii din Licurici, banii de la Petrom sunt o gură de oxigen, pentru că cei mai mulţi nu au locuri de muncă. 

Licurici
„Petrom ne plăteşte chirie pentru terenurile pe care au pus sondele. Ne dau cam 2 lei/mp. Depinde de lungimea şi lăţimea terenului. Eu primesc 4.500 lei pe an de la ei. Sunt buni şi banii ăştia. Puneam ceva pe acel pământ, ori scoteam, ori nu scoteam. Aşa e cu agricultura,

a spus Aurelian.

Investiţie de aproximativ un milion de euro

Primarul comunei spune că investiţia în alimentarea cu gaze depăşeşte posibilităţile bugetului local. „S-ar putea face multe lucruri, am fi bogaţi, dacă statul ne-ar da şi nouă din redevenţele pe care le încasează de la marile societăţi, cum e şi OMV Petrom. Nici cu taxa aceea pe stâlp nu s-a rezolvat nimic. Interesele sunt mari, noi suntem mici. Am vorbit cu ei, dar mi-au spus că ar costa cam 800.000 euro până la un milion de euro ca să bage gaze în comună. Măcar de am fi reuşit să băgăm la şcoli şi la primărie. Nu s-a putut. Din bugetul local ne este imposibil să realizăm investiţia. Poate vreodată pe fonduri europene, a afirmat primarul comunei Licurici, Liviu Drăgulescu.

În urmă cu patru ani, OMV a anunţat descoperirea în satul Totea din Licurici a celui mai mare zăcământ din România. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite