Ordinul prin care conducătorii Transilvaniei au încercat să oprească migrarea. „Taxa capului acelui fugar să fie plătită timp de cinci ani ca amendă“

Preoţii trebuiau să-i denunţe pe cei care voiau să fugă

Emigrarea populaţiei din Transilvania a cunoscut cele mai ridicate cote în perioada secolelor XVIII şi XIX. Pentru a stopa sau diminua aceste fenomen, conducătorii Transilvaniei au emis ordin prin care se aplicau o serie de pedepse celor care voiau să fugă, dar şi populaţiei din zonele din care proveneau fugarii.

Guberniul Transilvaniei a fost un organ colectiv compus din 12 membri, care avea rolul de a-l ajuta pe guvernatorul Transilvaniei să administreze provincia. Acest organ de conducere a emis un ordin la data de 3 martie 1770, prin care s-a încercat stoparea migraţiei. Un rol important le reveneau preoţilor, care aveau obşigaţia să-i denunţe pe cei care aveau intenţia de a fugi. De asemenea, pedepsele pentru fugari au fost reduse.

Ţăranii din Transilvania erau asupriţi, prin faptul că aveau obligaţia să muncească terenurile boierilor şi, în plus, nu aveau posibilitatea de a fi împroprietăriţi. Mulţi dintre ei erau încurajaţi să fugă în Ţara Românescă, unde li se ofereau terenuri, pentru a popula unele zone. 

„Deoarece Majestatea Sa Preasfântă […] a considerat că, astfel ca şi altor ţări, chiar şi în acest Mare Principat, fericirea […] într-aceea mai ales este aşezată şi constă în poporul care abundă, care cultivă ogoarele şi împlineşte multe şi diferite [sarcini pentru stat]. […] prin rezoluţia regală binevoitoare din 5 decembrie 1767, următoarea modificare s-a petrecut, ca pedeapsa de carceră pe 5 şi 10 ani — extinsă pentru toţi emigranţii, nediscriminat, dacă pot fi prinşi — totuşi să fie restrânsă numai la corifeii şi la şefii fugarilor; […]

3. Preoţilor, după capul cărora plebea valahă ascultă mai mult, să le fie impus să oprească poporul de la fugă în orice fel posibil, şi să avertizeze pe cei ce au intenţia să plece şi să ia măsuri ca pe cei care au gânduri de plecare să îi denunţe. Pentru care denunţ însî, atât sus-zişilor preoţi, cât şi altor denunţători de orice fel, li se promite o anumită răsplată, proporţionată sau un premiu sau o remuneraţie, guberniul stabilind ca această plată să constea într-un galben sau cinci sau 6 florini, după situaţie. Care să nu fie totuşi plătite înainte, decât după ce realitatea a fost descoperită cu indicii foarte certe, că nu este un denunţ fals.

4. […] este destul de greu ca cineva cu domiciliu, cu familia şi cu celelalte bunuri prevăzute, astfel să se poate sustrage încât ceilalţi colocuitori ai acelui sat n-ar putea să vadă câteva indicii ale fugii intenţionate […] Deci ca remediu contra acestor fugi, pentru viitor, Majestatea Sa Preasfântă a hotărât că, dacă se întâmplă ca cineva domiciliat dintr-un sat să fugă pe ascuns, taxa capului acelui fugar să fie plătită timp de cinci ani ca amendă de acel sat, din care fugarul a plecat, dacă nu se poate demonstra cu certificat autentic de la acel loc sau plasă oficială, că fugarul şi-a stabilit reşedinţa în ţările Majestăţii Sale sau, din întâmplare acel fugar, în curând după ce a fugit, vine din nou să se aşeze. În cazul taxei capului unui astfel de fugar, în fiecare an trebuie introdus în tabele şi trebuie să fie dată satelor cu precizarea că se plăteşte de ei şi să ştie fiecare pentru ce acest adaos trebuie plătit anual.
 

5. În sfârşit, cum unora lipsa de rodnicie a terenurilor le va inspira intenţia de fugă, binevoitor Majestatea Sa a poruncit ca, pentru creşterea rodniciei terenurilor, comunităţile săteşti să dispună în viitor, unde acest lucru este posibil, împărţirea terenurilor în trei asolamente. […]

Au mai rămas totuşi, deoarece între alte surse ale emigraţiei, două sunt menţionate în actele mai vechi şi mai recente, din care decurge acest rău, că sunteţi avizaţi să vă opuneţi lor.

Unul este bunul plac al unor domni de pământ, orientat spre obţinerea cât mai mare a robotelor şi a altor prestaţii ilicite. Celălalt însă este sărăcia generală a locuitorilor contribuabili, care este declarată de unii drept motiv al fugii“.