Ninge abundent pe Transalpina. Şoferii care vor să ajungă la Rânca sunt sfătuiţi să nu plece fără lanţuri | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe Transalpian se circulă cu dificultate din cauza zăpezii                                 FOTO: DRPD Craiova
Pe Transalpian se circulă cu dificultate din cauza zăpezii                                 FOTO: DRPD Craiova

Lucrătorii de la Drumurile Naţionale Târgu Jiu au intervenit în această dimineaţă pe Transalpina, unde a nins abundent, iar partea carosabilă a fost acoperită de zăpadă.

Pe anumite zone, vântul a bătut cu putere, iar zăpada a viscolit. Lucrătorii de la Drumurile Naţionale au intervenit cu toate utilajele din dotare. 

„Ninge abundent pe DN67 C, Novaci - Rânca şi pe anumite sectoare este vânt puternic. Toate utilajele sunt pe traseu. Acţionează toate utilajele cu lamă şi este posibil să se suplimenteze, dacă va continua să ningă în continuare la fel de abundent“, a transmis Cristi Tudor, reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova. 

Şoferii sunt sfătuiţi să nu plece fără lanţuri 

Şoferii care vor să ajungă la Rânca sunt sfătuiţi să nu plece fără lanţuri: „Se circulă greu şi facem un apel către şoferi să nu plece fără să aibă lanţuri antiderapnate şi, de asemenea, fără anvelope de iarnă în stare bună“, a mai spus Cristi Tudor. 

Transalpina este deschisă circulaţiei pe timpul iernii doar între Novaci şi Rânca. Se aşteaptă ca staţiunea Rânca să fie plină de turişti cu ocazia Revelionului. Peste 6.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă trecerea în noul an în Rânca şi, din acest motiv, traficul va fi aglomerat.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Sute de metri de setcă au fost scoase din apele Jiului. „A doua captură importantă într-o săptămână!“

Un jandarm vinde tricourile unor renumiţi fotbalişti ca să ajute persoane grav bolnave

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite