Ministrul de Interne care putea schimba soarta ţării în 1921: „Pot să vă dau plăcuta asigurare că s-a terminat comunismul în România!“

Congresul din mai 1921 a Partidului Socialist a reprezentat schimbarea direcţiei către Internaţionala a III-a comunistă, o organizaţie internaţională comunistă fondată în 1919 de Lenin şi de Partidul Comunist Rus. În România acelui an, ministrul de Interne lua decizia radicală de a-i aresta pe liderii comunişti care aderaseră la noua mişcare.

Internaţionala a III-a comunistă care a avut lor în mai 1921 avea drept scop „lupta prin toate mijloacele posibile, inclusiv lupta armată, pentru răsturnarea burgheziei mondiale şi pentru formarea unei republici sovietice internaţionale, ca un stadiu de tranziţie către abolirea definitivă a statului“.

La scurt timp după ce delegaţii comunişti la acest congres au votat afilierea la Internaţionala a III-a, ministerul de Interne al României, Constantin Argetoianu, a luat hotărârea de a-i aresta pe toţi liderii comunişti, pe care i-a comunicat-o generalului Averescu, preşedintele Consiliului de Miniştri. Argetoianu a relatat în volumul „Memorii, Pentru cei de mâine Amintiri din vremea celor de ieri“ cum s-a petrecut totul:

„La ora 3 fără câteva minute m-am înapoiat la Preşedinţia Consiliului, în strada Polonă. Toţi miniştrii erau în păr, cu Take Ionescu în frunte. Nici unul nu ştia nimic despre cele ce urmau să se întâmple şi mă întrebau pentru ce fuseseră convocaţi cu atâta pripă. «Veţi vedea numaidecât, o măsură de poliţie de luat, pentru care vreau să am avizul Consiliului. Eu am rugat pe general să vă convoace…».

Şedinţa s-a deschis la ora 3 şi 10 minute. Averescu a lămurit motivul convocării: «Trebuie să o sfârşim cu comuniştii...» Şi a explicat ce aveam de gând să fac. […] În acel moment precis, a zbârnâit telefonul... Am luat receptorul: de partea cealaltă a firului generalul Nicoleanu mă veste că totul se terminase… «Au rezistat?» — „Nici o rezistenţă».“ — «A fost rănit cineva?» — „Nimeni, nu s-a tras un glonţ». «Cum le-am spus că sunt arestaţi, s-au supus toţi» — «Şi acum?» — «Îi transportăm pe rând unde trebuie...» — «Bravo! Începeţi cu cei mai cunoscuţi!“ — „Aşa am şi făcut».

M-am înapoiat la masa verde. Până atunci, nu deschisesem gura. „Domnilor — şi cu un zâmbet m-am uitat la Averescu — domnilor, discuţiile dvs. sunt inutile, totul s-a terminat. Toţi conducătorii comunişti şi terorişti sunt la Văcăreşti sau la Jilava! S-au supus ca nişte miei! Nici o picătură de sânge nu s-a vărsat! Pot să vă dau plăcuta asigurare că s-a terminat comunismul în România!»“.

Cum a ajuns Partidul Socialist din România să adere la Internaţionala a III-a

Cominternul a reprezentat o sciziune a elementelor de stânga din Internaţionala a II-a, ca răspuns la incapacitatea acesteia din urmă de a forma o coaliţie solidă împotriva Primului Război Mondial, care a fost considerat un război imperialist.

Istoricul Ioan Scurtu explică etapele parcurse de Partidul Socialist din România de aderare la Internaţionala a III-a. „În noiembrie 1918, Partidul Social-Democrat şi-a luat numele de Partidul Socialist, adoptând şi un nou program, prin care-şi propunea cucerirea puterii politice şi realizarea „idealului comunist“. În mai 1919, Partidul Socialist din vechiul Regat, Partidul Social-Democrat din Transilvania şi Partidul Social-Democrat din Bucovina au adoptat un program electoral comun.

Deşi Consiliul General a hotărât abţinerea partidului de la alegerile din noiembrie 1919, deoarece, prin menţinerea stării de asediu şi a cenzurii, guvernul nu asigura libertatea de propagandă în campania electorală, câteva organizaţii locale nu au retras listele de candidaţi, astfel că, în primul Parlament al României unite, au intrat nouă socialişti. La următoarele alegeri, din mai-iunie 1920, socialiştii au obţinut 22 de mandate, clasându-se înaintea Partidului Naţional-Liberal (17 mandate).

Încă din 1919, în secţiile (organizaţiile locale) Partidului Socialist se dezbăteau, în principal, două probleme: unificarea partidelor regionale într-o singură formaţiune şi aderarea la noua Internaţională, Comunistă. Ca urmare, trebuia să se organizeze un congres general. Data sa a tot fost amânată, atât în urma măsurilor luate de guvernanţi (starea de asediu, cenzura, arestarea unor militanţi), cât şi a necesităţii de a se clarifica spiritul problemelor înscrise pe ordinea de zi, mai ales afilierea la Internaţionala Comunistă.

Pentru cei mai mulţi, afilierea reprezenta o necesitate, impusă de spiritul de solidaritate ce trebuia să anime clasa muncitoare, de tradiţia participării socialiştilor români la Internaţionala I şi a II-a. Însă ei au aflat că, pentru aderarea la Internaţionala a III-a, trebuia îndeplinite anumite condiţii, neştiind însă exact care. Ca urmare, s-a hotărât ca o delegaţie a Partidului Socialist (Gheorghe Cristescu, David Fabian, Alexandru Dobrogeanu-Gherea, Eugen Rozvani, Constantin Popovici şi Ioan Flueraş) să se deplaseze în Rusia, pentru a discuta cu liderii Internaţionalei Comuniste“.

428 mandate pentru afilierea la Internaţionala a III-a

La începutul anului 1921 a avut loc şedinţa Consiliului General al Partidului Socialist la care s-au dezbătut trei moţiuni: una comunistă – care propunea afilierea imediată şi necondiţionată la Internaţionala a III-a; alta, social-democrată, care susţinea ca partidul să se menţină pe linia programului din mai 1919 şi o a treia, de centru (unitaristă), care milita pentru reluarea dezbaterilor privind aderarea la Internaţionala a III-a în secţii. „Moţiunea comunistă a întrunit cele mai multe voturi (18), urmată de cea a centriştilor (12) şi a social-democraţilor (8). Faptul i-a determinat pe social-democraţi să declare că se retrag din partid; socialiştii unitari au afirmat că rămân, dar nu acceptă funcţii de conducere. Astfel că gruparea comunistă, majoritară, a asigurat desfăşurarea tuturor activităţilor vizând pregătirea şi organizarea congresului partidului“, arată istoricul Ioan Scurtu.

Delegaţii la Congres au votat aderarea la Internaţionala a III-a cu 428 de madate din cele 540. „Ministrul de Interne, Constantin Argetoianu, a aprobat desfăşurarea Congresului, cu ordinea de zi anunţată. Iniţial, lucrările s-au desfăşurat în sala redacţiei ziarului Socialismul, iar, din 11 mai, în sediul Partidului Socialist din strada Sfântu Ionică (stenograma lucrărilor Congresului). Comisia de validare a constatat că erau prezenţi 62 delegaţi, care deţineau 540 mandate, reprezentând 27 secţii cu 45.086 membri. De asemenea, că 380 mandate erau pentru afilierea fără rezerve la Internaţionala Comunistă, 78 pentru afilierea cu rezerve, iar 82 – deliberative.Cele mai ample discuţii s-au referit la afilierea la Internaţionala a III-a. Urmarea votului a fost: 428 mandate pentru afilierea fără rezerve, 111 pentru afilierea cu rezerve, două voturi informative. Nu a existat, efectiv, un vot pentru crearea Partidului Comunist din România, dar rezultatul  avea acea semnificaţie“, a mai menţionat istoricul Ioan Scurtu.