Medicii legişti au efectuat necropsia celor şapte victime din tragedia de la Rovinari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şapte persoane au murit în tragedia de la Rovinari
Şapte persoane au murit în tragedia de la Rovinari

Medicii legişti au efectuat necropsia celor şapte victime din tragedia de la Rovinari şi au stabilit drept cauză a decesului intoxicaţia cu monoxid de carbon.

Rudele bărbatului care a murit ieri, la Rovinari, alături de cei şase copii ai săi, au venit la Serviciul de Medicină Legală pentru a lua trupurile neînsufleţite. 

Experţii de la INSEMEX Petroşani au fost solicitaţi să efectueze o serie de verificări la centrala termică, boilerul şi aragazul din garsoniera unde ieri au fost găsiţi decedaţi cei şase fraţi şi tatăl lor.

Tragedia va fi anchetată 

Cei doi copii ai familiei Ungureanu, care locuiesc la etajul I, sunt în afara oricărui pericol. „E vorba de o fetiţă şi de un băieţel care au ajuns în stare generală bună, fără probleme cardio-respiratorii, conştienţi şi fără niciun fel de problemă neurologică. Mama a sesizat o stare greaţă, nelinişte şi cefalee la cei doi copii. Au fost transportaţi cu ambulanţa la spital“, a precizat Diana Pătrăşcoiu, reprezentanta Spitalului Orăşenesc Rovinari. 

La spital a venit şi prefectul de Gorj, Alin Văcaru, care a declarat că va fi deschisă o anchetă. „Nu a mai fost o asemenea tragedie în judeţul Gorj. Îmi pare rău pentru cele întâmplate şi vereau să transmit. Am fost la spital să mă interesez de starea celor doi copii, care au suferit o intoxicaţie. Voi cere o anchetă la Distrigaz şi poliţie să văd care este situaţia şi de ce s-a ajuns aici, să avem şapte persoane decedate“, a declarat prefectul de Gorj.  

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite