FOTO Cum va arăta Calea Eroilor, axa care uneşte operele lui Brâncuşi. Proiectul a fost propus de către arhitectul Dorin Ştefan

FOTO Cum va arăta Calea Eroilor, axa care uneşte operele lui Brâncuşi. Proiectul a fost propus de către arhitectul Dorin Ştefan

Proiectul este conceput de arhitectul Dorin Ştefan

O primă formă a proiectului de amenajare a Căii Eroilor şi a celor două parcuri în care se află operele lui Brâncuşi de la Târgu Jiu, Parcul Central şi Parcul Coloanei a fost prezentată de arhitectul Dorin Ştefan, unul dintre cei mai apreciaţi specialişti din ţară.

 
Proiectul este realizat în colaborare cu societatea Atrium din Târgu Jiuu, a arhitectului Mihai Maicovschi Stduiu de fezabilitate va fi gata la vară şi atunci se va cunoaşte ce costuri va implica proiectul. „Suntem în faza studiului de fezabilitate. Mai adunăm data pentru că avem nevoie de multe expertize. sunt multe instalaţii şi reţele edilitare care traversează Calea Eeroilor. Conform graficului, până la începutul lunii iunie vom termina studiul de fezabilitate care va dimensiona economic şi va sta la baza accesării fondurilor internaţionale sau naţionale pentru a realiza ceea ce ne-am propus. Avizul de cultură este pregătit şi trebuie să-l primim“, a spus Dorin Ştefan.
 

Pavimentul din Parcul Central, înlocuit cu pământ

 
Dorin Ştefan a spus că doreşte să aducă parcul şi tot ceea ce se poate din Calea Eroilor la starea iniţială. Pentru aceasta, pavimentul din Parcul Central va fi schimbat cu pământ stabilizat, iar treptele către Masa Tăcerii vort dispărea:
 

„Din 1935-1938, de când Brâncuşi a început şi a terminat ce a dorit au trecut mulţi ani şi tehnica s-a schimbat, iar astăzi Calea Eroilor este intersectată de drumuri, de cale ferată, reţele, stâlpi de electricitate. Este nevoie să facem puţin ordine în tot acest parcurs. (...) La Masa Tăcerii ne dorim s-o aducem cât mai aproape de ceea ce a fost. Treptele nu au existat şi ne punem problema să renunţăm la ele şi să aducem terenul în pantă cum era. Sunt elemente care din punct de vedere al experţilor în artă sunt importante. (...) Pavajul nu este cel mai bun, în sensul că acele mici pietricele s-au desprins. Toată această potecă va fi din pământ stabilizat, aşa cum a fost în 1938, şi există o reţetă pentru a-l realiza. Relaţia care se poate face între pământul stabilizat şi iarbă fără bordură“. 
 

O problemă nerezolvată 

 
Traversarea bulevardului Constantin Brâncuşi nu a fost încă rezolvată. „La traversarea axului de bulvardul Brâncuşi ne gândim să facem o limitare de viteză. Ne propunem să desfiinţăm trotuarul şi strada în această zonă, iar limitarea de viteză să fie de 15 km./oră în aşa fel încăt acest parcurs să aibă continuitate. Aici lucrurile nu sunt stabilite, pentru că este o situaţie mai sensibilă“, a menţionat arhitectul.
 
 

Piatră cubică pe Calea Eroilor

 
Prima variantă a proiectului propune ca axa Calea Eroilor să fie amenajată cu piatră cubică, iar bordurile vor dispărea: „De la dig şi până la Coloană este o distanţă foarte lungă, de aproximtiv un kilometru. Dacă am realiza o singură suprafaţă din acelaţi material mi s-a părut că este prea monotonă. Atunci, ne-am propus ca pe toată acestă distanţă să avem trei - patru materiale care să fie stratul de uzură pe care să călcăm. Dacă în parc am vorbit de pământul stabilizat, în momentul în care facem trecerea spre bulevardul Brâncuşi o să fie din piatră cubică. (...) Vrem să creăm un cadru nu atât de divers şi disturbant, ca axa să prioritară, şi nu alte elemente. Va fi o singură suprafaţă, fără elemente de bordură“. 
 

Parcare subterană în faţa hotelului Gorj 

 
O soluţie pentru a elimina maşinile din faţa Hotelului Gorj este construirea unei parcări subterane. „Ne gândim să eliminăm maşinile din faţa hotelului Gorj şi să facem o parcare subterană“, a spus Dorin Ştefan. 
 

Senzori de mişcare

 
Apropierea de operele lui Brâncuţi nu va mai fi posibilă pentru că vor exista senzori de mişcare. „O problemă deschisă este aceea cu privire la relaţie dintre privitor şi monumente, dacă venim să punem mâna pe ele sau nu. Brâncuşi, din poveştile relatate prin prieteni, şi-ar fi dorit ca oameni să vină şi să stea pe scaune şi să intre într-o relaţie chiar funcţională. Unul este acel raport în care stai şi te gândeşti şi alta e când vii şi te urci cu picioarele pe maă. Ne gândim să introducem senzori de mişcare şi dacă depăşim o anumită limită sau relaţie cu monuemntul, cineva din pază să vină în zonă“, a mai menţionat Dorin Ştefan. 
 
 

Gard special 

 
Un anumit gard va fi pus pe toată lungimea Căii Eroilor, pentru a ascunde gardurile caselor, dar şi pentru a marca în mod corespunzător Calea Eroilor. „Ne gândim să creăm o interfaţă între gardul existent şi un nou tip de gard, (...) la 30 de centimetri. (...) Va fi un grilaj metalic cu o patină în sensul celei de pe Coloană“.
 

Dig din sticlă 

 
O altă propunere importantă este realizarea unui dig de sticlă în spatele Mesei Tăcerii, pentru a se vedea apa, aşa cum a fost atunci când a fost realizat Ansamblul.
 
De asemenea, pe acoperişul Hotelului Gorj este propusă construcţia unei pasarele la carese poate ajunge cu un lift exterior, de unde se poate observa toată calea Eroilor“, iar în zona străzii Popa Şapcă va fi construit un pasaj subteran şi o mică piaţă. 
 
citeste totul despre: